Politic

Boc: Dreptul parlamentarilor la amendamente nu poate fi limitat

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la finalul întâlnirii cu senatorii PDL, că parlamentarii au dreptul să depună amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2010, dar resursele financiare sunt publice, astfel că rugămintea sa este să se meargă pe actuala formulă bugetară.

Ponta: E normal ca fiecare lider să propună proiecte, dar până în martie competiţia să se termine

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, marţi, referindu-se la poziţiile critice exprimate de Adrian Năstase şi Miron Mitrea, că este firesc ca liderii partidului să propună proiecte în perspectiva Congresului, dar această competiţie internă ar trebui să se încheie cât mai repede.

Dâncu: PSD are nevoie de reformare ca să iasă din „groapa istoriei”, este ultima şansă

Vasile Dâncu consideră că Adrian Năstase are dreptate când spune că PSD este mai prost organizat decât PDL şi că nu va ieşi repede din opoziţie, considerând că partidul are nevoie de o dezbatere internă serioasă şi de o reformare pentru a ieşi din "fundătura" şi "groapa istoriei" în care se află.

Preda despre PDL: Un partid nu e modern dacă vorbeşte pe o voce

Europarlamentarul PDL Cristian Preda face o analiză a modului în care ar trebui să se modernizeze PDL, susţinând că "voturile nu se strâng precum profitul unei firme, iar partidul trebuie să asume o libertate de opinie considerabilă" şi atenţionând că "un partid nu e modern dacă vorbeşte pe o voce".

Cristian Preda către H. Prigoană: Să nu-şi ducă retorica pe un teren mai accidentat decât e obişnuit

Europarlamentarul PDL Cristian Preda îi transmite lui Honorius Prigoană că ideea că lupta din 17 ianuarie pentru colegiul 1 ar fi legată de o promisiune de reformă a statului e ridicolă şi îl sfătuieşte pe "şoferul cu numeroase amenzi la activ" să nu îşi conducă retorica pe un teren prea accidentat.

UDMR propune înlocuirea prefectului de Harghita cu un subprefect reprezentant al Uniunii

UDMR a propus înlocuirea actualului prefect al judeţului Harghita, Constantin Strujan, susţinut de PDL, cu un reprezentat al Uniunii, respectiv cu actualul subprefect Ladany Laszlo-Zsolt, decizia finală revenindu-i premierului Emil Boc.

PSD va insista ca sumele pentru învăţământ să fie majorate cel puţin la nivelul din 2009

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii vor depune amendamente la bugetul de stat pentru ca sumele alocate învăţământului să fie cel puţin la nivelul celor din 2009.

Boc dă parlamentarilor puterii „tainul” în rate ca să voteze bugetul

Parlamentarii PD-L şi toţi cei care susţin guvernul vor primi, în acest an, pentru colegiul lor, câte aproximativ 70.000 de euro din bugetul de stat, care vor fi alocaţi pentru construcţia şi repararea de şcoli, drumuri şi biserici, informează cotidianul Gândul.

„România bunului-simţ continuă! „, posibilul slogan electoral al lui Radu Stroe

Sloganul sub care candidează liberalul Radu Stroe pentru câştigarea colegiului 1 de deputat din Sectorul 1 Bucureşti va fi, cel mai probabil, "Revoluţia bunului-simţ continuă!", au declarat, pentru MEDIAFAX, membri ai staff-ului de campanie al liderului PNL.

Năstase: PSD este mai prost organizat decât PDL, nu o să ieşim repede din Opoziţie

Liderul PSD Adrian Năstase susţine, într-o postare pe blog, că, din 2004, partidul s-a destructurat organizatoric, şi-a pierdut combativitatea şi a devenit o formaţiune mică, "de rangul doi", faţă de care PDL, "exceptând excesele antidemocratice şi lipsa de ideologie", este mai bine organizat.

Honorius Prigoană şi-a lansat candidatura sub sloganul „Punct. Şi de la capăt!”

Honorius Prigoană şi-a lansat, luni, la sediul central al PDL, candidatura pentru colegiul 1 din Sectorul 1 al Capitalei, cu sloganul "Punct. Şi de la Capăt!", la eveniment fiind prezent şi preşedintele partidului, Emil Boc, dar şi preşedintele organizaţiei Sector 1, Răzvan Murgeanu.

Radu Stroe, sigur că va convinge electoratul prin experienţa sa din administraţia de stat

Candidatul PNL pentru colegiul 1 din Sectorul 1 Bucureşti, Radu Stroe, a declarat, luni, că speră că va convinge electoratul prin experienţa sa din administraţia de stat, menţionând că porneşte în campanie cu un buget de 30 -35 de mii de euro şi cu speranţa de a ajunge să obţină 50.000 de euro.

Parlamentarii independenţi vor depune amendamente „realiste” la proiectul de buget

Parlamentarii independenţi vor depune amendamente la proiectul de buget pe 2010, dar solicitările lor vor fi "realiste" deoarece vor ţine cont de posibilităţi şi de faptul că este criză, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Eugen Nicolicea, vicelider al grupului parlamentarilor independenţi.

Orban despre Honorius Prigoană: O sfidare a bunului simţ şi o jignire la adresa românilor

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, despre contracandidatul lui Radu Stroe în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Honorius Prigoană, că este "o beizadea", iar candidatura sa "o sfidare a bunului simţ" şi "o jignire la adresa tuturor cetăţenilor României".

Orban: Vom vota împotriva bugetului dacă nu sunt acceptate amendamentele noastre

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la finalul BPC, că deputaţii şi senatorii acestui partid nu vor vota bugetul de stat dacă actuala majoritate parlamentară nu acceptă amendamentele propuse de liberali.

Flutur: Coaliţia PDL-UDMR se va întruni în şedinţă în fiecare săptămână, luni dimineaţă

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după şedinţa BPN, că reprezentanţii coaliţiei PDL-UDMR se vor întâlni, în fiecare săptămână, în şedinţa coaliţiei, luni dimineaţa, începând cu ora 9.00.

MAE nu comentează noile informaţii apărute în presă în legătură cu accidentul din Singapore

Ministerul român al Afacerilor Externe nu comentează noile informaţii apărute în presă în legătură cu accidentul în care a fost implicată o maşină a ambasadei României din Singapore, ci doar afirmă din nou că derulează o anchetă internă.

Flutur: Parlamentarii PDL pot depune amendamente la bugetul de stat dar trebuie să motiveze sursa

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că parlamentarii PDL pot depune, până pe data de 7 ianuarie, amendamente la legea bugetului de stat pe 2010, dar că trebuie să motiveze sursa alocării acestor sume.

Honorius Prigoană, primul pe buletinul de vot pentru alegerile din colegiul 1

Candidatul PDL, Honorius Prigoană, va fi primul pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare parţiale care vor avea loc, în 17 ianuarie, în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor din Bucureşti.

BEM Bucureşti: Candidaţii Prigoană şi Stroe sunt „defintivi”

BEM Bucureşti a decis, duminică, că Honorius Prigoană (PDL) şi Radu Stroe (PNL) sunt candidaţii "definitivi" în alegerile parlamentare parţiale pentru Colegiul 1 din Capitală, deşi Curtea Constituţională nu s-a pronunţat în cazul lui Remus Cernea (ecologist), un alt candidat înscris în cursă.

Băsescu a petrecut Revelionul la un restaurant din Sinaia, cu soţia, fiica cea mică, Udrea şi Cocoş

Preşedintele Traian Băsescu a petrecut noaptea de Revelion la restaurantul unui hotel din Sinaia, alături de soţia sa, Maria, de fiica sa cea mică, Elena, de ministrul Elena Udrea şi de soţul acesteia, la petrecerea organizată la acest hotel participând, de asemenea, peste 200 de turişti.

Boc a petrecut Revelionul la o cabană din Gilău

Premierul Emil Boc a participat, de Revelion, la o petrecere organizată de PDL Cluj la o cabană din comuna Gilău, de lângă Cluj-Napoca, unde au fost prezenţi liderii filialei şi parlamentarii partidului, împreună cu familiile acestora.

Boc le-a urat românilor să aibă parte de sănătate în noul an şi să privească optimişti spre 2010

Premierul Emil Boc a sărbătorit trecerea în anul 2010 în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca şi le-a urat românilor să aibă parte de sănătate în noul an şi să privească optimişti spre 2010.

Băsescu: În 2010 vom scăpa de criză, optimismul ne va anima

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi noaptea, la Sinaia, că 2010 va fi anul în care "vom scăpa de criză" şi că a două jumătate a anului în care am intrat va însemna începutul creşterii economice.

La miezul nopţii, Băsescu le transmite românilor „La mulţi ani” de la Sinaia

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, în noaptea dintre ani, la Sinaia, pentru a le transmite românilor mesajul de "La mulţi ani", în această staţiune urmând să petreacă Revelionul şi alţi politicieni, între care preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi ministrul Elena Udrea.

Boc: 2010 va fi anul în care va trebui să facem ceea ce trebuie şi mai puţin ceea ce ne place

Premierul Emil Boc afirmă că se aşteaptă ca anul 2010 să fie mai bun decât 2009, în condiţiile în care speră la o creştere economică de 1,3 la sută, guvernanţii urmând să facă "ceea ce trebuie" şi mai puţin "ceea ce le place".

CRONOLOGIE: 2009, an în care a Băsescu a luat un nou mandat şi în care Guvernul a căzut la moţiune

Politica românească a cunoscut, în anul 2009, două premiere: a fost pentru prima oară în istoria post-decembristă când un Guvern cade în urma unei moţiuni de cenzură şi, de asemenea, când un preşedinte câştigă al doilea mandat consecutiv.

UDMR:Marko va coordona învăţământul, cultura şi protecţia minorităţilor, nu aceleaşi domenii ca Nica

Marko Bela va coordona, în calitate de vicepremier, domeniile învăţământului, culturii şi protecţiei minorităţilor naţionale, şi nu aceleaşi domenii şi instituţii ca fostul viceprim-ministru, iar reglementările privind organizarea Guvernului vor fi modificate corespunzător, susţine UDMR.

FOCUS: Curtea Constituţională, arbitrul puterilor statului în anul 2009

Curtea Constituţională a avut un rol hotărâtor în anul 2009 în privinţa deciziilor guvernanţilor şi ale parlamentarilor, cuprinse în acte normative sau legi, astfel CC fiind sesizată în numeroase situaţii, iar poziţia ei a fost aceea de arbitru între puterile statului.

INTERVIU: Laszlo Borbely, despre numirea sa, proiecte şi intenţia de a cere încă un secretar de stat

Primul lucru pe care Laszlo Borbely l-a făcut după ce a preluat şefia Ministerului Mediului a fost să schimbe apa din acvariul amenajat în cabinetul său. Şi promite ca, în trei ani, toţi românii - acum cam în urmă la acest capitol - să înţeleagă importanţa gândirii ecologice.

Anastase a primit în 2009 vaze, platouri, casete de bijuterii, pe care le-a lăsat Camerei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit în 2009 o serie de cadouri de protocol, precum vaze, platouri, casete de bijuterii, medalii ale instituţiilor altor ţări, dar şi o poşetă şi o figurină reprezentând ursuleţul simbol al Berlinului, toate rămânând în patrimoniul instituţiei.

Geoană a luat acasă majoritatea cadourilor primite ca preşedinte al Senatului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a păstrat majoritatea cadourilor primite în acţiuni de protocol în exerciţiul funcţiei în anul 2009, potrivit listei oficiale publicate pe pagina de internet a Senatului.

Premierul şi ministrul Finanţelor îşi vor asuma bugetul prin declaraţie scrisă

Premierul şi ministrul Finanţelor vor semna o declaraţie de răspundere prin care se angajează în faţa Parlamentului că bugetul şi strategia fiscală prevăd utilizarea eficientă a banilor, iar membrii Guvernului care încalcă legea responsabilităţii fiscale vor răspunde politic solidar sau individual.

Mitrea: Dacă mai lăsăm hrebenciucii să joace destinul PSD, nu vom mai şterge ştampila de partid preş

Senatorul PSD Miron Mitrea cataloghează drept "mizerie" faptul că PSD va susţine candidatul PNL la alegerile parţiale din colegiul 1 şi îşi întreabă colegii de partid cât de umiliţi trebuie să fie pentru a ajunge la concluzia că actuala conducere a PSD nu mai poate rămâne în funcţie.

Băsescu a spus un banc la OTV despre eradicarea corupţiei

Preşedintele Traian Băsescu a spus, marţi seară, la OTV, un banc în care protagonişti erau el, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, care s-au dus la Dumnezeu pentru a primi răspunsuri la anumite întrebări, şeful statului român aflând că în România corupţia nu va fi eradicată "în mandatul" lui Dumnezeu.

Băsescu, despre lacrimile de la retragerea lui Stolojan: Mi se părea că se prăbuşeşte proiectul

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi seară, la OTV, că în 2004, când Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidenţială, i s-a părut că se prăbuşeşte proiectul politic al Alianţei DA şi că lacrimile sale au fost sincere.

Băsescu: Nu pot să judec candidatura lui Prigoană Jr; şi fiica mea a candidat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat , marţi seară, la OTV, că nu se poate pronunţa cu privire la candidatura lui Honorius Prigoană prin prisma faptului că are tată parlamentar, pentru că şi fiica sa a candidat, dar că poate exista şi o abordare pozitivă deoarece sunt funcţii alese, nu numite.

Băsescu: Am insistat pentru miniştrii de Externe şi de Finanţe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la OTV, că a "insistat", în ceea ce priveşte propunerile pentru Cabinetul Boc, pentru ministrul de Externe şi pentru deţinătorul portofoliului Finanţelor, menţionând că decizia privind componenţa Guvernului i-a aparţinut premierului.

Mihai Ghimpu: Invitaţia pentru o vizită a lui Traian Băsescu la Chişinău este în stadiu de pregătire

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat, marţi, că a cerut pregătirea invitaţiei oficiale către preşedintele României, Traian Băsescu, pentru ca acesta să facă o vizită la Chişinău la începutul anului viitor, relatează portalul UNIMEDIA.

Predoiu către Miliband: Deşi lucrurile nu au fost totdeauna perfecte, România s-a transformat profund

Cătălin Predoiu apreciază, într-un răspuns la o scrisoare primită de la David Miliband cu ocazia aniversării Revoluţiei, că, deşi lucrurile nu au fost întotdeauna perfecte, România a traversat în ultimii 20 de ani o serie de transformări profunde care i-au permis să devină o societate deschisă.