CELE MAI NOI ARTICOLE

Eugen Teodorovici, propunerea PSD Tulcea pentru ministru al Finanţelor sau la Fonduri Europene în Guvernul Viorica Dăncilă

Eugen Teodorovici este propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice sau pentru un portofoliu la Ministerul Fondurilor Europene. Decizia finală va fi luată de CEx PSD, transmite corespondentul Mediafax.
Eugen Teodorovici, propunerea PSD Tulcea pentru ministru al Finanţelor sau la Fonduri Europene în Guvernul Viorica Dăncilă

Parlamentarii cehi au votat în favoarea ridicării imunităţii lui Andrej Babis

Parlamentarii cehi au votat, vineri, în favoarea ridicării imunităţii premierului Andrej Babis, pentru a fi anchetat într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Parlamentarii cehi au votat în favoarea ridicării imunităţii lui Andrej Babis

Crimă în centrul Capitalei | Principalul suspect, un cetăţean italian, susţine că a fost legitimă apărare/ Care ar fi fost motivul | FOTO, VIDEO

Un bărbat a fost găsit mort, vineri dimineaţa, într-un apartament al unui bloc situat pe Bulevardul Unirii, în Bucureşti. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că ar fi vorba despre o crimă, principalul suspect fiind un cetăţean italian.
Crimă în centrul Capitalei | Principalul suspect, un cetăţean italian, susţine că a fost legitimă apărare/ Care ar fi fost motivul | FOTO, VIDEO

Rădulescu: Arsene a spus în CEx că va fi reţinut. A reproşat că Tudose şi Ciolacu susţin statul paralel / Olguţa Vasilescu, despre cazul Arsene: Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai tolerăm?

Lia Olguţa Vasilescu scrie pe Facebook, despre cazul preşedintelui CJ Neamţ Ionel Arsene, că acesta este încă un abuz al DNA împotriva unui lider PSD, susţinând că dosarul este unul superficial. Arsene a fost plasat vineri sub control judiciar.
Rădulescu: Arsene a spus în CEx că va fi reţinut. A reproşat că Tudose şi Ciolacu susţin statul paralel / Olguţa Vasilescu, despre cazul Arsene: Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai tolerăm?

Turcia a atacat poziţii kurde din Siria, riscând riposta armatei siriene

Armata turcă a lansat vineri bombardamente intense asupra poziţiilor militare kurde din regiunea siriană Afrin, riscând riposta Siriei, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
Turcia a atacat poziţii kurde din Siria, riscând riposta armatei siriene

Toni Greblă: Când procurorul general spune că va urmări activitatea CCR, e clar o ameninţare

Fostul judecător CCR Toni Greblă a declarat, vineri, la instanţa supremă, că declaraţia procurorului general al României, în care Augustin Lazăr susţine că va urmări activitatea Curţii Constituţionale a României, este o ameninţare.
Toni Greblă: Când procurorul general spune că va urmări activitatea CCR, e clar o ameninţare

Premierul Turciei: Ankara nu va tolera nicio grupare care ameninţă securitatea naţională a Turciei

Binali Yildirim, prim-ministrul Turciei, a declarat, vineri, că Ankara nu va tolera nicio ameninţare la adresa securităţii naţionale a Turciei, adăugând că ţara sa îşi va continua misiunea de a elimina toate facţiunile teroriste din regiune, relatează site-ul agenţiei Anadolu.
Premierul Turciei: Ankara nu va tolera nicio grupare care ameninţă securitatea naţională a Turciei

Daea, întrebat dacă i s-a propus funcţia de premier: Sunt o variantă foarte bună de inginer agronom

Întrebat vineri de jurnalişti dacă i s-a propus - dacă a fost o variantă în discuţiile politice - să fie premier, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus că este „o variantă foarte bună ca inginer agronom” şi că a fost „premiant” în activitatea sa din agricultură.
Daea, întrebat dacă i s-a propus funcţia de premier: Sunt o variantă foarte bună de inginer agronom

Jelena Ostapenko, eliminată în turul trei la Australian Open 2018 / Au mai rămas în competiţie doar două câştigătoare de Grand Slam

Jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, a şaptea favorită a competiţiei şi numărul şapte mondial, a fost eliminată, vineri, în turul trei al turneului de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Jelena Ostapenko, eliminată în turul trei la Australian Open 2018 / Au mai rămas în competiţie doar două câştigătoare de Grand Slam

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, cercetat sub control judiciar: Nu renunţ la mandatul de preşedinte al CJ Neamţ/ Care sunt acuzaţiile

Tribunalul Bacău a decis, vineri, cercetarea sub control judiciar a preşedintelui PSD Neamţ, Ionel Arsene. Decizia nu este definitivă. Fostul deputat este acuzat de trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în 2013.
Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, cercetat sub control judiciar: Nu renunţ la mandatul de preşedinte al CJ Neamţ/ Care sunt acuzaţiile

Dinu Pescariu, la DNA în dosarul disjuns din cauza Microsoft: M-au informat că am calitatea de inculpat

Dinu Pescariu s-a prezentat, vineri dimineaţă, la DNA, pentru a fi informat de către procurori că are calitatea de inculpat în dosarul disjuns din cauza Microsoft. Acuzaţiile din acestă cauză vizează spălarea de bani.
Dinu Pescariu, la DNA în dosarul disjuns din cauza Microsoft: M-au informat că am calitatea de inculpat

Explozie într-o pensiune din Buşteni, în zona Gura Diham

Zece turişti care erau cazaţi într-o pensiune din Buşteni au fost evacuaţi, vineri după-amiază, după ce în pensiune s-a produs o explozie la centrala termică. În urma deflagraţiei, o persoană a fost rănită uşor, transmite corespondentul Mediafax.
Explozie într-o pensiune din Buşteni, în zona Gura Diham

Numele de familie pe care-l va primi Meghan Markle după căsătoria cu prinţul Harry

Actriţa americană Meghan Markle va primi după căsătoria cu prinţul Harry al Marii Britanii, programată pe 19 mai, numele de familie Mountbatten-Windsor şi, cel mai probabil, un titlu de ducesă, potrivit presei internaţionale.
Numele de familie pe care-l va primi Meghan Markle după căsătoria cu prinţul Harry

Donald Trump, un an de mandat în care popularitatea SUA a scăzut, iar Germania a ajuns să fie considerată principala putere globală / Liderul SUA vrea onorarea promisiunilor făcute în campania electorală

Donald Trump a încercat, în primul an de când a devenit preşedinte al SUA, să onoreze angajamentele asumate în campania electorală, adoptând o serie de măsuri pentru stimularea economiei, într-un mandat marcat de controverse, în special din cauza anchetei privind presupuse contacte cu Rusia.
Donald Trump, un an de mandat în care popularitatea SUA a scăzut, iar Germania a ajuns să fie considerată principala putere globală / Liderul SUA vrea onorarea promisiunilor făcute în campania electorală

Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a demisionat

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcţie. Anterior retragerii sprijinului politic lui Mihai Tudose, Nica s-a poziţionat de partea fostului premier.
Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a demisionat

Cercetări la o şcoală din Hunedoara după ce un elev ar fi fost lovit de învăţătoare

Poliţia Hunedoara face cercetări după ce un elev de 10 ani al unei şcoli din Călan, judeţul Hunedoara, ar fi fost lovit, vineri, în cap, de către învăţătoarea sa.
Cercetări la o şcoală din Hunedoara după ce un elev ar fi fost lovit de învăţătoare

Cel mai slab leu. Euro a depăşit pragul de 4,66 lei şi a ajuns la un nou maxim istoric

Cotaţia oficială afişată vineri, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6614 lei/euro, nivel maxim istoric şi plasat în premieră peste pragul de 4,66 lei pentru un euro.
Cel mai slab leu. Euro a depăşit pragul de 4,66 lei şi a ajuns la un nou maxim istoric

Ana Bogdan, înaintea meciului de la Australian Open: Sunt complet refăcută după meciul de ieri şi abia aştept o nouă confruntare

Ana Bogdan, numărul 104 mondial, s-a recuperat după meciul câştigat joi împotriva Yuliei Putintseva, din Kazahstan, şi spune că este nerăbdătoare să evolueze în turul trei la Australian Open.
Ana Bogdan, înaintea meciului de la Australian Open: Sunt complet refăcută după meciul de ieri şi abia aştept o nouă confruntare

Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei / Toader: Restructurăm Corpul de Control. Sunt 32 de posturi vacante. Hăineală, experienţă la GRECO

Procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei. Informaţia a fost confirmată, pentru Mediafax, de magistrat.
Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei / Toader: Restructurăm Corpul de Control. Sunt 32 de posturi vacante. Hăineală, experienţă la GRECO

SRI: Nu dăm avize, dăm informaţii privind siguranţa naţională / RĂZBOI total cu „serviciile”: PSD nu mai vrea ca SRI să fie implicat la numirea miniştrilor

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, susţine că instituţia nu dă avize pentru numirea miniştrilor, precizând că Serviciul transmite doar informaţii privind securitatea naţională, beneficiarilor legali.
SRI: Nu dăm avize, dăm informaţii privind siguranţa naţională / RĂZBOI total cu

Johannes Hahn: Serbia şi Muntenegru ar putea adera la UE până în 2025. „Este momentul să finalizăm ceea ce am început în 1989”

Serbia şi Muntenegru au toate şansele să fie următoarele ţări care să adere la Uniunea Europenă, cel mai probabil până în anul 2025, a declarat, vineri, comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Johannes Hahn: Serbia şi Muntenegru ar putea adera la UE până în 2025.

86 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână, majoritatea în Vaslui şi Prahova, dar şi în Capitală

86 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, majoritatea fiind în judeţele Vaslui şi Prahova, dar şi în Capitală.
86 de cazuri noi de rujeolă înregistrate în ultima săptămână, majoritatea în Vaslui şi Prahova, dar şi în Capitală

Actorul Paul Rudd va primi titlul de „Bărbatul anului” 2018 din partea Universităţii Harvard

Actorul şi scenaristul Paul Rudd, protagonistul filmului "Omul-Furnică/ Ant-Man", va primi titlul de "Bărbatul anului" 2018 - Hasty Pudding Man of the Year - din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, într-o ceremonie fastuoasă care parodiază un obicei ce datează din secolul al XVIII.
Actorul Paul Rudd va primi titlul de

Trupa U2 conduce în topul celor mai profitabile turnee muzicale din istorie

Trupa rock irlandeză U2 conduce în topul celor mai profitabile turnee muzicale din istorie, potrivit rezultatelor publicate de Billboard, podiumul fiind completat de veteranii de la The Rolling Stones, respectiv formaţia Coldplay.
Trupa U2 conduce în topul celor mai profitabile turnee muzicale din istorie

Poliţia a evacuat o zonă din Londra după descoperirea unui pachet suspect/ Alerta a fost falsă

Poliţia britanică a anunţat vineri că pachetul găsit în apropierea staţiei Kings Cross din Londra ce a cauzat o alertă de securitate nu este suspect, adăugând că traficul în zonă a fost reluat, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Poliţia a evacuat o zonă din Londra după descoperirea unui pachet suspect/ Alerta a fost falsă

Nelu Iordache, despre ambasadoarea Olandei: Nu o cunosc personal. A fost de Revelion. Eram la masă cu 4.000 persoane

Omul de afaceri Nelu Iordache, prezent vineri la DNA, unde a fost audiat ca martor într-un dosar de corupţie, susţine că nu o cunoaşte personal pe ambasadoarea Olandei la Bucureşti. Reacţia, după ce Stella Ronner-Grubacic a fost fotografiată la masă cu Nelu Iordache, de Revelion.
Nelu Iordache, despre ambasadoarea Olandei: Nu o cunosc personal. A fost de Revelion. Eram la masă cu 4.000 persoane

Colin Firth refuză să mai lucreze cu Woody Allen, acuzat că şi-a molestat sexual fiica adoptivă / Mărturisirile lui Dylan Farrow

Actorul Colin Firth, recompensat cu premiul Oscar, a declarat, joi, pentru publicaţia britanică The Guardian, că nu va mai lucra cu regizorul Woody Allen, după ce Dylan Farrow, fiica adoptivă a acestuia, a vorbit din nou despre faptul că cineastul a abuzat-o sexual când era minoră.
Colin Firth refuză să mai lucreze cu Woody Allen, acuzat că şi-a molestat sexual fiica adoptivă /  Mărturisirile lui Dylan Farrow

O elevă a fost agresată sexual în curtea şcolii de un muncitor care lucra la introducerea reţelei de apă şi canalizare

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Izvoarele, judeţul Olt, muncitor care lucra la introducerea reţelei de apă şi canalizare, a fost ridicat, vineri, de poliţişti, fiind acuzat că a agresat sexual o elevă de 14 ani, chiar în curtea şcolii din satul Dranovăţu, unde fata este elevă.
O elevă a fost agresată sexual în curtea şcolii de un muncitor care lucra la introducerea reţelei de apă şi canalizare

Carmen Dan, la instalarea noului şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă: Am transmis asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat, vineri, la IGPR, la şedinţa unde l-a prezentat pe noul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, şi pe adjunctul său, Florin Dragnea. Ministrul susţine că a transmis "asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă".
Carmen Dan, la instalarea noului şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă: Am transmis asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă

Noi detalii şocante în cazul copiilor înfometaţi şi ţinuţi în lanţuri de părinţii lor, în California / Cuplul a fost acuzat de abuz şi tortură, însă a pledat nevinovat

Cuplul californian, care şi-a ţinut captivi cei 13 copii, a fost acuzat de tortură şi abuz, incluzând abuz fizic, înfometare şi legarea cu lanţuri. Procurorul Mike Hestrin a descris cazul ca fiind unul de "depravare umană", infomează site-urile posturilor CNN şi France24.
Noi detalii şocante în cazul copiilor înfometaţi şi ţinuţi în lanţuri de părinţii lor, în California / Cuplul a fost acuzat de abuz şi tortură, însă a pledat nevinovat

Boris Johnson: Ar trebui construit un pod între UE şi Marea Britanie, după Brexit / Replica lui Macron

Boris Johnson, ministrul de Externe al Marii Britanii, a declarat vineri că ar trebui construit un pod care să lege Marea Britanie de Uniunea Europeană, după ce Regatul Unit va părăsi în mod formal Blocul comunitar, a relatat cotidianul Daily Telegraph, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Boris Johnson: Ar trebui construit un pod între UE şi Marea Britanie, după Brexit / Replica lui Macron

Intervenţie dificilă a pompierilor, după ce un bărbat de 44 de ani a căzut într-o gură de canal

Un bărbat de 44 de ani, din Constanţa, a căzut, vineri, de la o înălţime de aproximativ 12 metri, într-o gură de canal.
Intervenţie dificilă a pompierilor, după ce un bărbat de 44 de ani a căzut într-o gură de canal

Deutsche Bahn a permis reluarea circulaţiei trenurilor în Germania

Compania naţională de transport feroviar din Germania, Deutsche Bahn, a permis, vineri, reluarea circulaţiei trenurilor, la o zi după ce Ministerul german de Externe a avertizat cetăţenii să evite călătoriile, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Deutsche Bahn a permis reluarea circulaţiei trenurilor în Germania

Părinţii lui Bogdan Gigină fac plângere împotriva DNA: S-a tergiversat dosarul în care este investigat Oprea/ Cum explică DNA întârzierea soluţionării dosarului

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea.
Părinţii lui Bogdan Gigină fac plângere împotriva DNA: S-a tergiversat dosarul în care este investigat Oprea/ Cum explică DNA întârzierea soluţionării dosarului

Incendiu puternic la un apartament din Ferentari. O femeie, transportată la spital

Un incendiu puternic a izbucnit, joi spre vineri noaptea, la un apartament din Ferentari, o femeie fiind transportată la spital. Mai mulţi oameni care locuiesc în blocul respectiv au fost evacuaţi.
Incendiu puternic la un apartament din Ferentari. O femeie, transportată la spital

Organizatorii au anunţat programul zilei de sâmbătă la Australian Open. Simona Halep va fi nevoită să joace pe o căldură sufocantă, la 40 de grade Celsius. Când intră pe teren Ana Bogdan

Simona Halep şi Ana Bogdan au aflat orele la care vor evolua, sâmbătă, la Australian Open. Sportivele din România au fost programate în deschiderea zilei, atunci când temperaturile la Melbourne sunt extrem de ridicate.
Organizatorii au anunţat programul zilei de sâmbătă la Australian Open. Simona Halep va fi nevoită să joace pe o căldură sufocantă, la 40 de grade Celsius. Când intră pe teren Ana Bogdan

Nou SCANDAL în care este implicat un preot | Anchetă la Sibiu. Preotul profesor acuzat că s-ar fi masturbat în faţa elevilor a demisionat / Patriarhia: Ar putea fi EXCLUS din biserică – VIDEO în articol

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copşa Mică, după ce acesta ar fi fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în faţa elevilor cărora le presă religie la Liceul Tehnologic din oraş.
Nou SCANDAL în care este implicat un preot | Anchetă la Sibiu. Preotul profesor acuzat că s-ar fi masturbat în faţa elevilor a demisionat /  Patriarhia: Ar putea fi EXCLUS din biserică - VIDEO în articol

Ministerul Educaţiei: Vineri, cursurile vor fi suspendate în 38 de unităţi şcolare din Galaţi, Iaşi, Prahova, Tulcea şi Constanţa

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că orele de curs sunt suspendate, din cauza condiţiilor meteorologice, în 38 de unităţi şcolare din cinci judeţe. Joi seara, instituţia anunţa că în 30 de şcoli nu se vor face cursuri.
Ministerul Educaţiei: Vineri, cursurile vor fi suspendate în 38 de unităţi şcolare din Galaţi, Iaşi, Prahova, Tulcea şi Constanţa

Marius Copil, amendat pentru comportament nesportiv la Australian Open. Gestul care l-a înfuriat pe arbitru

Românul Marius Copil (92 ATP) a fost sancţionat cu o amendă de 2.500 de dolari după ce a încălcat regulamentul în timpul meciului cu Gilles Simon (Franţa, 57 ATP), contând pentru primul tur al Marelui Şlem de la Australian Open.
Marius Copil, amendat pentru comportament nesportiv la Australian Open. Gestul care l-a înfuriat pe arbitru

Mihai Fifor, premierul interimar, apel la populaţie să se informeze înainte de a pleca la drum

Premierul interimar, Mihai Fifor, a participat, vineri, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere Integrată, care funcţionează în cadrul MAI, unde a cerut autorităţilor să comunice în permanenţă evoluţiile fenomenelor meteo şi a făcut apel la populaţie să se informeze înainte de a pleca la drum.
Mihai Fifor, premierul interimar, apel la populaţie să se informeze înainte de a pleca la drum