Video „Share Location”: Unde poţi să te distrezi în timpul liber. Weekendul 2-3 martie

"Share Location" este rubrica de unde afli totul despre cele mai importante evenimente ale sfârşitului de săptămână, atfel încât, dacă nu ţi-ai făcut deja un program, să poţi alege. Pentru orice idei şi evenimente pe care nu le ştim deja, ne poţi scrie la sharelocation@m.ro.

593 afişări

- Trupa Gipsy Kings se întoarce la Bucureşti sâmbătă, în Berăria H, de la ora 19.45, cu Paco Baliardo, unul dintre fondatorii formaţiei. E a doua oară când muzicianul îşi aduce familia pe malul lacului Herăstrău pentru ritmurile flamenco şi salsa cu care au vândut mai bine de 18 milioane de albume în toată lumea şi care le-au adus un premiu Grammy în 2014.

-La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală are loc târgul mărţişorului, până duminică. Muzeul spune povestea celebrului obicei de la începutul primăverii de 15 ani, adunând tineri, studenţi, artişti, meşteri şi, în anii din urmă, designeri şi arhitecţi care să arate în câte feluri neaşteptate poate să se prezinte şnurul împletit din fir alb şi fir roşu.

- Martie este luna fetelor smart pentru cei de la Librarium, magazinul de carte din Teatrul Naţional Bucureşti. Sâmbătă, seria de ateliere din această lună debutează la ora 17.00 cu o întâlnire dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani. Pentru fiecare final de săptămână organizatorii au programat discuţii cu copiii despre Pippi Şoseţica, Mika Vrajitoare, Poveşti de seară pentru fete rebeleşi Femei în ştiinţă

-Duminică se deschide Autentica Cuba în centrul Bucureştiului, între Piaţa Universitatii şi Calea Moşilor. Noul spaţiu se adresează amatorilor de dans şi cultură cubaneză. Rădăcinile şi istoria dansului cubanez sunt investigate în ringul de dans într-un adevărat "social club" care inaugurează o serie de cursuri oferite gratuit publicului interesat să înveţe un nou limbaj de exprimare corporală. Pentru participare, prezenţa este confirmată printr-un mesaj cu numele şi prenumele doritorilor, prin Facebook messenger, pe pagina Autentica Cuba.

- La Cluj Napoca se joacă ”Poveşti de dragoste la prima vedere” pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca în regia lui Tudor Lucanu. Actorii dau viaţă unor fragmente scrise de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu şi Ana Blandiana în jurul sentimentului confundat ba cu un val de căldură, ba cu gustul de zmeură coaptă ori cu obişnuiţii fluturi care zboară prin stomac

-Duminică, la Timişoara, Ştefan Bănică spune tare „Te iubesc, femeie!", Sala Sporturilor Constantin Jude, de la ora 19.00. Concertul, dedicat mai ales doamnelor şi domnişoarelor, îi dă ocazia artistului să facă o selecţie a celor mai frumoase melodii de dragoste pe care le-a compus şi interpretat în întreaga sa carieră.

- La Constanţa Povestea Mărţişorului este un spectacol pentru toate vârstele şi se joacă pe scena Casei de Cultură. Montarea le aparţine celor de la Teatrul Coquette, artiştii prezentând la malul mării un spectacol educativ, interactiv şi, nu în ultimul rând, plin de umor. Ruxandra Bălaşu, Celina Niţu şi Alexandra Gabriela Niţă sunt protagonistele basmului în care fiica Soarelui şi Mama Zmeilor au de-a face cu voinicul Mărţişor.

Pentru alte recomandări ne puteţi scrie pe adresa sharelocation@m.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici