Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

64 afişări

Avertizare de cod galben de ploi, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, emisă de ANM de la ora 12 până la 23. Vizate sunt Capitala şi 22 de judeţe din ţară. În Muntenia, Dobrogea, jumătatea de vest a Moldovei, Carpaţii Orientali şi local în Carpaţii Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Un microbuz care transporta mai mulţi copii într-o excursie a fost implicat, în această dimineaţă, într-un accident produs pe DN1D, la Albeşti Paleologu. Microbuzul circula regulamentar şi a fost lovit de o maşină care depăşea un autoturism rămas în pană pe marginea drumului.

Patru turişti, care s-au rătăcit în Munţii Făgăraş, sunt căutatţi de aproape 24 de ore de jandarmi şi salvamontişti. Căutările au fost reluate în această dimineaţa după ce au fost suspendate pe perioada nopţii. Cei patru turişti au anunţat ieri după-amiaza că s-au rătăcit şi nu mai au benzină şi baterie la telefon.

Ministrul Justiţiei Ana Birchall a declarat, în această dimineaţă, că procedura de selecţie a unui şef pentru DNA va fi declanşată după ce va purta discuţii cu toţi factorii importanţi din sistemul judiciar, pentru a „avea o bază de selecţie foarte mare”.

Ministerul Apărării din Rusia a negat că o aeronavă militară rusă a încălcat spaţiul aerian al Coreei de Sud şi a acuzat aeronavele sud-coreene că au efectuat manevre periculoase pentru a ameninţa avionul rus, relatează Reuters.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici