Starcom România lansează studiul Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în România 2024

Starcom România lansează studiul Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în România 2024

Când vine vorba de percepţia românilor asupra acestei sărbători, ei se împart în două tabere: pentru unii, Paştele este despre petrecerea timpului alături de familie şi respectarea tradiţiilor, iar pentru alţii, este o sărbătoare încărcată de semnificaţie spirituală. Iar pentru un mic procent, reprezintă doar un prilej de relaxare şi evadare din rutină.

Cu doar câteva zile înainte de sărbătorile Pascale, echipa Starcom România lansează studiul privind tradiţiile şi obiceiurile românilor de Paşte în 2024. Prin intermediul acestuia, agenţia de media îşi propune să dezvăluie tendinţele şi preferinţele care definesc sărbătorirea Paştelui în România, de la semnificaţia sa simbolică şi tradiţiile consacrate, până la obiceiurile de cumpărături şi alegerea cadourilor pentru cei dragi.

“Trăim într-un ritm alert, iar perioada sărbătorilor pare să fie momentul perfect pentru întoarcea românilor acasă, fie că ne referim la întâlnirea cu familia sau la meniul tradiţional de Paşte. Majoritatea românilor îşi doresc un Paşte alături de cei dragi, înconjuraţi de cozonac şi alte bunătăţi consacrate.

 

 

Comunicat furnizat si asumat de LION COMMUNICATION SERVICES

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19437

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici