NBA: Baschetbalistul Jontay Porter este cercetat pentru pariuri

Acuzaţia este că jucătorul şi-a regizat evoluţia referitoare la puncte, recuperări şi pase decisive, în meciurile cu Clippers şi cu Suns, afişând un comportament suspect.

137 afișări
Imaginea articolului NBA: Baschetbalistul Jontay Porter este cercetat pentru pariuri

NBA: Baschetbalistul Jontay Porter este cercetat pentru pariuri. Toronto îl suspendă

Acuzaţia este că jucătorul şi-a regizat evoluţia referitoare la puncte, recuperări şi pase decisive, în meciurile cu Clippers şi cu Suns, afişând un comportament suspect.

În timp atenţia asupra sportivilor americani este captată de superstarul MLB Shohei Ohtani, care a ajuns în centrul unui scandal legat de pariurile ilegale, au apărut veşti despre ancheta NBA asupra jucătorului Jontay Porter, de la Toronto Raptors.

Fratele actualului campion NBA Michael Porter Jr., de la Denver Nuggets, ar fi participat într-un fel (investigaţiile sunt încă în desfăşurare) la diverse pariuri numite „prop bets” pe propria sa evoluţie, statistica având în vedere perioada cuprinsă între 26 ianuarie şi 20 martie.

Site-urile de pariuri au alertat NBA, mai ales pentru două jocuri.

În meciul din 26 ianuarie împotriva formaţiei Los Angeles Clippers, în legătură cu categoria „peste/sub”, cifrele pentru Porter s-au stabilit de către bookmakeri la 5,5 puncte, 4,5 recuperări şi 1,5 pase decisive.

Jucătorul a rămas pe teren doar patru minute, timp în care a participat cu 0 puncte, trei recuperări şi un assist pe foaia de scor, renunţând să mai joace din pricina unei probleme la ochi.

Toronto Raptors l-a suspendat

A doua zi, agenţia de pariuri DraftKings a comunicat NBA-ului că under-ul lui Porter ar fi fost cel mai pariat dintre toate „pariurile de prop” individuale din acea zi.

Alarmă care a primit apoi o posibilă confirmare pe 20 martie, când, în meciul împotriva lui Suns, cu „peste/sub” setat la 7,5 puncte şi 5,5 recuperări, Porter a rămas pe teren doar trei minute din cauza unei probleme de sănătate nespecificată.

Jucătorul de la Toronto câştigă în acest sezon un salariu de 450.000 de dolari. El a fost suspendat de către Raptors. Liga nord-americană de baschet se află într-un moment special, după acuzaţiile deloc voalate ale pivotului francez Rudy Gobert şi cuvintele recente ale doi antrenori reputaţi, precum JB Bickerstaff şi Erik Spoelstra.

Jucătorul a fost suspendat de către Raptors, în aşteptarea încheierii investigaţiilor. Dacă se va dovedi vinovăţia lui, NBA îl va descalifica pentru o perioadă îndelungată, pentru a transmite un mesaj clar tuturor jucătorilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici