Prima pagină » Asta e suma care îți trebuie să fii fericit în Spania

Asta e suma care îți trebuie să fii fericit în Spania

Banii nu aduc fericirea. Sau poate da.
Asta e suma care îți trebuie să fii fericit în Spania
Sursă foto: Creative Commons
Ionuț Axinescu
02 iul. 2026, 14:08,

Un nou studiu citat de presa din Spania susține că există un prag de venit peste care oamenii se declară, în general, mai mulțumiți de viața lor.

Fericirea în Spania, echivalentul a 77.100 de euro pe an

Cercetarea, realizată de Universitatea Purdue din SUA și actualizată în 2026 de platforma Remitly, arată că o persoană care locuiește în Spania ar avea nevoie de aproximativ 77.100 de euro pe an pentru a atinge nivelul de venit asociat cu fericirea. Mai exact, 6.425 de euro pe lună.

Problema este, evident, că această sumă este mult peste salariul mediu din Spania. În prezent, venitul mediu anual se situează în jurul valorii de 37.300 de euro, adică de peste două ori mai puțin decât pragul indicat de studiu.

Diferențele sunt și mai mari în marile orașe. În Madrid, cercetarea estimează că o persoană ar avea nevoie de aproximativ 89.700 de euro pe an pentru a se declara fericită. În Barcelona, pragul este de 88.562 de euro, iar în Palma de Mallorca, de 88.263 de euro.

În alte țări, fericirea „costă” și mai mult

La polul opus se află orașele unde costul vieții este ceva mai redus. Granada este considerată cea mai accesibilă dintre cele analizate, cu un prag estimat de 73.153 de euro pe an. Urmează Las Palmas de Gran Canaria (73.752 de euro) și Sevilla (74.649 de euro).

Studiul pornește de la ideea că, după acoperirea nevoilor de bază și atingerea unui anumit nivel de confort financiar, satisfacția generală față de viață crește. Totuși, autorii subliniază că suma diferă în funcție de costul vieții din fiecare țară și oraș.

De pildă, raportul oferă și o perspectivă globală asupra costului vieții. Printre cele mai scumpe orașe din lume se numără Hong Kong, Singapore și Zürich, unde locuințele și cheltuielile de zi cu zi sunt considerabil mai ridicate decât în majoritatea țărilor europene.