Stefan Buturin, român originar din Turnu Măgurele, trăiește în Valladolid încă din copilărie. El povestește că orașul cu 300.000 de locuitori, din centrul Spaniei, este casa lui, pe care nu ar schimba-o pentru niciun alt loc.
Familia sa a ajuns în Spania în urmă cu 19 ani, pe fondul crizei economice care a afectat România la începutul anilor 2000. Ca mulți alți români, părinții lui au venit să lucreze în construcții, în speranța unui viitor mai bun. Mai întâi s-au stabilit în Olmedo, iar din 2015 locuiesc în Valladolid.
Stefan avea doar șapte ani când a ajuns în Spania. Își amintește că s-a adaptat rapid și spune că orașul l-a cucerit imediat. „M-am îndrăgostit de el din prima clipă”, mărturisește el, citat de publicația El Día de Valladolid.
Spune că adoră să se plimbe pe străzile orașului. „Este un oraș relativ mare, dar foarte prietenos, care are infrastructura necesară pentru a continua să crească”, afirmă el.
Deși păstrează amintiri din România, Stefan spune că ar alege din nou Valladolid fără ezitare. Deși România a devenit o țară tot mai stabilă economic, Buturin e convins că infrastructura și oportunitățile pe care le are în Spania sunt net superioare celor pe care le-a lăsat în urmă.
Românul lucrează în domeniul IT și al securității cibernetice, iar după ce a fost angajat în mai multe companii, și-a deschis propria firmă de consultanță IT.
El crede că Valladolid oferă condiții foarte bune pentru cei care vor să pornească o afacere aici. „Posibilitățile de antreprenoriat pe care le oferă Valladolid sunt excelente pentru a deschide un business”, spune Stefan.
Altfel își vede viitorul tot în Valladolid. Este logodit cu o româncă și spune că în curând se vor căsători. Pentru el, orașul de pe malul râului Pisuerga este locul unde și-a construit cariera și unde își clădește viitorul. Și unde, după cum spune, a găsit „cel mai bun loc în care să trăiască”.