Prima pagină » Cel mai înalt bloc rezidențial se construiește în Spania: apartamentele se vând ca pâinea caldă

Cel mai înalt bloc rezidențial se construiește în Spania: apartamentele se vând ca pâinea caldă

În Spania se construiește TM Tower, cel mai înalt bloc rezidențial din Uniunea Europeană.
Cel mai înalt bloc rezidențial se construiește în Spania: apartamentele se vând ca pâinea caldă
Sursă foto: TM Tower
Ionuț Axinescu
07 iul. 2026, 13:56,

Blocul TM Tower se ridică în Benidorm, provincia Alicante, iar interesul cumpărătorilor este deja uriaș. Deși lucrările sunt abia la început, jumătate dintre cele 260 de apartamente au fost deja rezervate.

Apartamente de până la două milioane de euro în Benidorm

Clădirea TM Tower din Benidorm va avea 230 de metri înălțime, 64 de etaje și va costa aproximativ 140 de milioane de euro. Odată finalizată, va depăși actualul record european, deținut de zgârie-norul rezidențial Złota 44 din Varșovia. E cu 38 de metri mai înaltă și are 12 etaje în plus față de clădirea din Polonia.

TM Tower va fi la doar 50 de metri de plaja Poniente și va include locuințe cu una până la patru camere. Cele mai accesibile apartamente pornesc de la aproximativ 607.000 de euro, în timp ce cele mai exclusiviste, cu peste 200 de metri pătrați, depășesc două milioane de euro.

Prețul mediu al unei locuințe rezervate până acum este de aproape 975.000 de euro.

Ce facilități vor avea locatarii

Pe lângă apartamentele cu vedere la Marea Mediterană, complexul va include peste 10.000 de metri pătrați de spații comune. Printre facilități se numără piscine încălzite, centru wellness, sală de fitness, cinematograf, terenuri sportive, grădini și un „sky bar” amenajat aproape de vârful clădirii.

Cine cumpără locuințele din TM Tower

Majoritatea rezervărilor au fost făcute de cumpărători străini. Polonezii conduc detașat, cu 36,5% din totalul apartamentelor rezervate, urmați de spanioli, cu 31,3%, și de ucraineni, cu aproape 14%. Restul cumpărătorilor provin în principal din alte țări din Europa de Est.