O familie româno-spaniolă: „Credeam că românii sunt reci și hoți. Am descoperit oameni calzi și ospitalieri”

Într-un moment pe care îl descrie ca fiind unul dintre cele mai dureroase din viața sa, își amintea cum, la plecare, „bunica rămânea în urmă și se făcea tot mai mică”. Imaginea aceea a rămas cu el, devenind un simbol al rupturii pe care o trăiesc mulți români atunci când aleg drumul străinătății.

Ani mai târziu, în Spania, drumurile lui s-au intersectat cu cele ale Paula Pajares Llorente. Astăzi, cei doi formează o familie, au împreună o fiică, și trăiesc între două culturi care, deși sunt latine, se dovedesc surprinzător de diferite în detalii.

Pentru Paula, primul contact cu România nu a fost unul neutru. A venit cu imagini și idei deja formate, dar realitatea avea să o surprindă încă din primele momente.

Top trei orașe din Spania în care să te stabilești, în viziunea lui Alejandro Barambones Adarve: „Cel mai bun din lume!”

Câte milioane încasează Fiscul spaniol din triumful jucătorilor de la Mondialul 2026

„Când am pășit pentru prima dată în România, am văzut femei îmbrăcate în negru, cu basmale pe cap, măturând strada cu o mătură făcută din crengi, păreau vrăjitoare scoase din povești”, povestește ea.

Imaginea i s-a părut aproape ireală, ca desprinsă din alte vremuri. În același timp, un alt detaliu i-a rămas în minte: „Apoi am observat cât de mult verde este în România. Este o țară extrem de verde și este impresionant cum copacii și vegetația ajung practic pe șosea atunci când călătorești cu mașina. Imaginea asta mi-a rămas întipărită în minte.”

Confruntarea cu prejudecățile

Dincolo de aceste prime impresii vizuale, șocul mai mare avea să vină din confruntarea cu propriile prejudecăți.

„Credeam că sunt hoți, reci și puțin prietenoși”, recunoaște ea direct. Este o percepție care circulă frecvent în afara României, dar care, în cazul ei, s-a destrămat rapid. „Am descoperit că sunt foarte ospitalieri, oameni buni, apropiați și foarte orientați spre familie. M-am simțit foarte bine primită din primul moment.”

Vizitele repetate în România (câte 15-20 de zile în fiecare vară) i-au oferit ocazia să cunoască țara dincolo de prima impresie. A ajuns în București, Brașov, Alba Iulia, Sibiu sau Oradea, oraș care a impresionat-o în mod special. Îl descrie ca fiind „curat, frumos, cu multă istorie”, dar și un loc în care atmosfera contează la fel de mult ca obiectivele turistice.

Diferențe de mentalitate

În paralel, viața într-o familie mixtă i-a scos în evidență diferențele de mentalitate, uneori în cele mai simple situații. De exemplu, felul în care se ia masa.

„În Spania avem ore foarte bine stabilite pentru micul dejun, prânz, gustare și cină. În familia lui Nick, am observat că fiecare mănâncă atunci când îi este cu foame.” Își amintește amuzată cum „poți merge în vizită la ora 18:00 și ți se pune pe masă o supă de legume cu carne, sau o farfurie cu porumb fiert la ora prânzului”, un lucru neobișnuit pentru ritmul spaniol.

Și modul în care se leagă relațiile diferă. „În Spania ieși în oraș și în 10 minute deja te împrietenești cu oameni care te strigă «frate» în scurt timp. În acest sens, românii mi se par ceva mai reci”, spune ea, dar nuanțează imediat: „sunt foarte corecți și cordiali.”

Familie mixtă și ideea de acasă

Integrarea în familia soțului nu a însemnat doar adaptare, ci și un proces de învățare. Paula a început să prindă cuvinte în română, unele rămânând chiar în vocabularul ei de zi cu zi.

„Sunt cuvinte care nu îmi mai vin în spaniolă și îmi vin doar în română: castraveți, nu știu, imediat”, spune ea, descriind un amestec firesc între cele două limbi.

Astăzi, familia lor funcționează exact în acest echilibru. În casă se vorbește în principal spaniolă, însă pentru copil încearcă să păstreze și limba română, cu ajutorul bunicilor. La fel se întâmplă și cu tradițiile: sărbătorile sunt împărțite între Moș Crăciun și Moș Nicolae, pe de o parte, și Regii Magi (n.r. aduc cadouri pe 6 ianuarie copiilor în unele țări catolice), pe de altă parte.

Toate aceste experiențe au dus, în timp, la o redefinire profundă a ideii de „acasă”.

„Înainte, pentru mine ideea de familie era o casă cu grădină, grătar și mulți copii”, spune Paula. Imaginea nu a dispărut, dar sensul s-a schimbat. „Am înțeles că acasă nu este locul unde te stabilești, ci oamenii cu care alegi să-l împarți”, mărturisește Paula.

În această poveste, România nu mai este doar țara din care vine soțul ei, iar Spania nu mai este doar locul unde trăiesc. Între ele s-a construit, treptat, un spațiu comun, acela în care diferențele nu mai separă, ci completează.