Prima pagină » Un cuplu a cumpărat un sat abandonat din Spania: 44 de case la preț de apartament la oraș

Un cuplu a cumpărat un sat abandonat din Spania: 44 de case la preț de apartament la oraș

Un sat abandonat din nord-vestul Spaniei a fost cumpărat în întregime de un cuplu de investitori americani.
Un cuplu a cumpărat un sat abandonat din Spania: 44 de case la preț de apartament la oraș
Sursă foto: Creative Commons
Ionuț Axinescu
07 aug. 2026, 18:06,

Americanii intenționează să îi redea viața satului și să îl transforme într-o destinație spectaculoasă de turism rural.

Este vorba despre Salto de Castro, o localitate din provincia Zamora, situată în Parcul Natural Arribes del Duero, aproape de granița cu Portugalia. Satul a fost achiziționat pentru o sumă relativ mică, estimată undeva între 300.000 și 350.000 de euro.

Noul proprietar, omul de afaceri american Jason Lee Beckwith, împreună cu partenera sa, pregătesc un proiect amplu de restaurare, care va fi realizat în două etape.

Salto de Castro: americanii vor să transforme satul într-o atracție turistică

În prima fază, vor fi renovate biserica și clădirile destinate serviciilor turistice, după care vor fi restaurate locuințele. Autoritățile locale spun că proiectul va respecta arhitectura originală a satului și regulile urbanistice din zonă.

Localitatea are 44 de case, o fostă școală, un fost post al Gărzii Civile, un bar, o biserică și o fostă pensiune, care urmează să fie transformată într-o unitate de cazare cu 14 camere, spații comune și facilități pentru turiști.

Un sat construit pentru muncitorii unui baraj

Salto de Castro a fost construit în anii 1950 de compania Iberdrola pentru angajații care lucrau la ridicarea unui baraj hidroelectric.

După finalizarea lucrărilor, locuitorii au plecat, iar până la sfârșitul anilor 1980 satul a fost complet abandonat. În anul 2000, Iberdrola a vândut localitatea unui investitor care intenționa să dezvolte un complex hotelier, dar proiectul nu s-a concretizat niciodată.

Un posibil model pentru „Spania depopulată”

Noua investiție ar putea deveni un exemplu pentru așa-numita „España vaciada” („Spania depopulată”), titulatură folosită pentru regiunile rurale care și-au pierdut cea mai mare parte a populației în ultimele decenii.

Datorită amplasării într-o zonă naturală spectaculoasă, investitorii speră ca Salto de Castro să atragă turiști pasionați de natură și experiențe autentice.