Paradoxul spaniol: Lider al Europei la creștere economică, dar la coada clasamentului în privința bogăției pe cap de locuitor

Spania va încheia acest an reconfirmându-și poziția de mare economie din zona euro cu cea mai rapidă creștere, peste Germania sau Franța. Însă, în timp ce Produsul Intern Brut (PIB) avansează, creșterea PIB-ului pe cap de locuitor, adică bogăția care i-ar reveni fiecărui spaniol, rămâne în medie cu aproape un punct procentual mai jos, iar acest lucru se întâmplă de aproape un deceniu, scrie El Economista.

Cu alte cuvinte, familiile nu simt această evoluție a economiei. Organismele internaționale, Guvernul și entitățile private estimează că economia Spaniei va crește cu între 2,6% și 3% în acest an, în ciuda impactului negativ al războiului din Orientul Mijlociu, însă nici această creștere nu va fi resimțită de spanioli.

Cu cât s-a scumpit coșul de cumpărături în Spania: alimentele care au înregistrat cele mai mari creșteri de preț

Ce a descoperit un cuplu de englezi în cazarea lor din Madrid: au plecat imediat

Experții pun această situație pe seama mai multor factori, printre care creșterea populației, reducerea șomajului fără o creștere corespunzătoare a productivității, taxele și majorarea prețurilor locuințelor.

Banca Spaniei (BdE) explică în raportul său anual pentru 2025 că dezvoltarea productivității „reprezintă singura sursă sustenabilă de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor pe termen lung”, iar în acest domeniu „economia spaniolă a avut, în mod istoric, o evoluție mai puțin favorabilă decât alte economii din zona euro”.

O serie de factori care afectează productivitatea economiei

Cu alte cuvinte, ocuparea forței de muncă stimulează creșterea, rata șomajului coborând în 2025 sub pragul psihologic de 10%, la 9,93%. Acești noi angajați „contribuie la creștere”, susține Josep Ramon Aixelà, responsabil pentru macroeconomie și piețe financiare la Barcelona Finance School și la IEF, însă acesta atrage atenția că productivitatea scăzută a economiei „face ca această creștere să nu se transforme în bogăție”.

Asta nu înseamnă că acești angajați muncesc mai puțin sau mai prost, ci că există o serie de factori care afectează productivitatea economiei. Experții Băncii Spaniei denunță, de exemplu, „persistența” obstacolelor administrative și birocratice, „care continuă să limiteze dezvoltarea companiilor mai productive și alocarea corectă a resurselor”, pe lângă numeroși alți factori.

Și creșterea populației are un rol important în faptul că avansul PIB-ului nu se reflectă în veniturile familiilor. Populația Spaniei a crescut cu 444.205 persoane în ultimul an, până în iulie, ajungând la nivelul record de aproape 50 de milioane de locuitori, potrivit Institutului Național de Statistică (INE).

Banca Spaniei subliniază că „dinamismul populației a contribuit la creșterea potențialului economiei peste 2%”. Aixelà nuanțează însă că este necesar ca economia să genereze suficientă valoare pentru fiecare angajat pentru ca această creștere să se transforme într-o majorare a veniturilor pe cap de locuitor.

Cu alte cuvinte, combinația dintre productivitatea scăzută și creșterea populației face ca PIB-ul pe cap de locuitor să rămână în urmă. Datele arată însă că salariul mediu este în creștere, astfel că, în principiu, familiile spaniole ar trebui să simtă o îmbunătățire a puterii de cumpărare.

Puterea de cumpărare scade

Potrivit datelor, suma medie pe care o primește un angajat, fără a lua în calcul taxele și inflația, a crescut în 2025 în Spania cu 3,1%. Dacă din această creștere scădem majorarea prețurilor de 2,8% (IPC), familiile nu ar pierde, în principiu, putere de cumpărare, chiar dacă diferența este de doar trei zecimi de punct procentual.

Cu toate acestea, oamenii continuă să aibă impresia că le este tot mai greu să ajungă cu banii până la sfârșitul lunii. Acest lucru se explică prin alte două presiuni care reduc capacitatea de consum a gospodăriilor și puterea lor de cumpărare: taxele și costul locuințelor.

În domeniul fiscal există mecanismul numit deflatarea impozitului pe venitul persoanelor fizice (IRPF), adică ajustarea impozitului în funcție de creșterea prețurilor, pentru ca majorările salariale să nu fie anulate de impozitare.

Guvernul refuză să aplice această ajustare la nivelul cotei de impozitare naționale, în timp ce doar unele comunități autonome au făcut acest lucru pentru componenta regională a impozitului.

Situația este cunoscută drept „progresivitate fiscală la rece”. În teoria economică, fenomenul apare atunci când o persoană angajată primește o majorare salarială pentru a compensa inflația, iar această creștere o face să treacă într-o categorie superioară de impozitare în grila IRPF, deoarece pragurile nu sunt actualizate. Persoana ajunge astfel să plătească mai multe taxe în termeni reali, fără să obțină o creștere a puterii de cumpărare.

Criza locuințelor are mare parte din vină

Povara fiscală pentru un salariu mediu în Spania, de aproape 33.000 de euro brut pe an în 2025, a crescut cu 1,5% ca urmare a majorării salariilor. Prin urmare, acele trei zecimi de punct procentual câștigate la puterea de cumpărare sunt anulate.

Astfel, toate persoanele cu venituri medii, necăsătorite și fără copii, ajung să plătească între 265 și 342 de euro în plus pe an sub formă de taxe, potrivit estimărilor Consiliului General al Economiștilor și Registrului Economiștilor și Consultanților Fiscali (CGE-REAF).

În ceea ce privește locuințele, situația este asemănătoare cu cea a IRPF. Din 2007, venitul real disponibil al gospodăriilor aproape s-a dublat, în timp ce prețurile reale ale locuințelor, potrivit Băncii Spaniei, s-au cvadruplat. În același timp, chiriile au crescut cu peste 70% de atunci, potrivit principalelor platforme imobiliare. Această situație, combinată cu pierderea puterii de cumpărare provocată de progresivitatea fiscală la rece, face ca familiile să simtă că nu mai reușesc să ajungă cu banii până la sfârșitul lunii.

Banca Spaniei arată că gospodăriile care alocă peste 30% din venit pentru chirie sau rată consumă cu 15% mai puțin decât gospodăriile cu caracteristici similare care alocă locuinței o parte mai mică din venituri. În prezent, estimările arată că 32,5% dintre gospodării folosesc peste 30% din venit pentru plata chiriei. Prin urmare, creșterea costului locuințelor nu doar îngreunează accesul la o casă, ci reduce și banii pe care gospodăriile îi mai pot aloca pentru alte bunuri și servicii.