Ai divorțat în spania? Legea clarifică momentul în care nu mai ai drept de folosință asupra locuinței familiale

Ce se întâmplă cu locuința familială atunci când copiii nu mai sunt minori? Este una dintre cele mai frecvente întrebări după un divorț. Curtea Supremă a Spaniei s-a pronunțat din nou asupra acestei chestiuni prin sentința nr. 907/2026 din 11 iunie, care consolidează interpretarea articolului 96 din Codul civil după reforma introdusă prin Legea 8/2021, informeaza El Idealista.

Decizia clarifică faptul că dreptul de folosință acordat pentru protejarea copiilor nu poate fi menținut pe termen nelimitat după ce aceștia devin majori doar pentru că locuiesc în continuare cu unul dintre părinți. De asemenea, durata acestui drept nu poate fi condiționată de lichidarea bunurilor comune ale soților pentru o perioadă nedeterminată.

Lasă spaniolii bacșiș la restaurant? Diferența uriașă față de România

Escrocherie de proporții în Spania: 135.000 de euro, furați de un fals polițist

O fiică de 21 de ani și o locuință al cărei drept de folosință îi fusese atribuit mamei

Litigiul a început după ce tatăl a depus o cerere pentru modificarea măsurilor stabilite în urma divorțului. Când a fost pronunțată sentința de divorț, în 2018, dreptul de folosință asupra locuinței a fost atribuit mamei și fiicei comune, care avea atunci 13 ani.

Au trecut anii, iar situația s-a schimbat. Fiica a împlinit 21 de ani, însă atribuirea dreptului de folosință era în continuare în vigoare. În acest context, tatăl a cerut încetarea acestei măsuri, considerând că dispăruse motivul pentru care fusese stabilită inițial.

Totuși, nici Judecătoria de Primă Instanță nr. 6 din Ferrol, nici Curtea Provincială din A Coruña nu au fost de acord cu acest argument. Instanțele au considerat că dreptul de folosință putea fi menținut atât timp cât lichidarea bunurilor comune ale soților era încă în așteptare, locuința făcând parte din acest patrimoniu. Cazul a ajuns la Curtea Supremă în urma unui recurs în casație.

Majoratul pune, în general, capăt dreptului de folosință asupra locuinței familiale

Secția civilă a Curții Supreme amintește că una este situația în care un copil continuă să depindă financiar de părinți și alta este ca această situație să permită menținerea dreptului exclusiv de folosință asupra locuinței pe termen nelimitat.

Atunci când copilul are în continuare nevoie de sprijin financiar, protecția acestuia poate fi asigurată, după caz, prin obligația de întreținere între rude, prevăzută la articolul 142 din Codul civil, dar nu prin prelungirea dreptului de folosință asupra locuinței.

Acest lucru nu înseamnă că fiul sau fiica trebuie să părăsească locuința familială imediat după împlinirea vârstei de 18 ani, ci că dispare motivul care justifica atribuirea dreptului exclusiv de folosință asupra imobilului în detrimentul celuilalt părinte.

Cu alte cuvinte, nevoia de a avea o locuință nu mai este protejată prin atribuirea dreptului de folosință asupra imobilului și este acoperită, în schimb, prin regimul juridic al obligației de întreținere.

Pe de altă parte, instanța supremă explică faptul că, din acel moment, trebuie stabilit care dintre cei doi părinți este cel care are cea mai mare nevoie de protecție. În acest caz, Curtea Supremă a concluzionat că nu dispune de suficiente elemente pentru a face această evaluare, deoarece situația financiară a celor doi soți nu fusese demonstrată în mod corespunzător. Sentința menționează că mama a primit prin moștenire mai multe imobile, precizând însă că acestea aveau o valoare redusă.

Excepția pentru copiii majori cu dizabilități

Decizia analizează și una dintre modificările introduse prin Legea 8/2021. Noua formulare a articolului 96 din Codul civil prevede o excepție de la regula generală: situația în care copilul major are o dizabilitate care justifică menținerea dreptului de folosință asupra locuinței. În aceste cazuri, judecătorul poate decide continuarea măsurii, ținând cont de circumstanțe și stabilind o perioadă adecvată.

Nimic din toate acestea nu se aplica în cazul de față. Curtea Supremă subliniază că fiica devenise majoră și își exercita pe deplin drepturile civile, fără să prezinte vreo dizabilitate, astfel că dispăruse motivul care justificase atribuirea dreptului de folosință.

Curtea Supremă respinge condiționarea dreptului de folosință de lichidarea bunurilor comune
Curtea Provincială din A Coruña optase pentru menținerea situației până la finalizarea lichidării bunurilor comune ale soților.

La prima vedere, putea părea o soluție practică, însă instanța supremă avertizează că aceasta ar face ca durata dreptului de folosință să depindă de un termen nedeterminat, întrucât ar fi legată de o procedură a cărei finalizare este imprevizibilă și care ar putea fi chiar prelungită prin folosirea abuzivă a căilor de atac.

Prin urmare, nu este admisibil ca dreptul de proprietate să fie supus unei astfel de limitări fără o dată previzibilă de încetare. Secția civilă amintește că o atribuire nelimitată în timp ar echivala cu „un fel de expropriere forțată” și subliniază că menținerea acestei măsuri fără un termen stabilit ar goli de conținut dreptul de proprietate și ar reprezenta o restricție disproporționată pentru proprietar, care ar fi privat de drepturile sale asupra imobilului fără o justificare.

Pornind de la acest raționament, Secția civilă a Curții Supreme a anulat decizia Curții Provinciale și a stabilit un drept de folosință temporar de șase luni în favoarea mamei, calculat de la data pronunțării sentinței. Instanța consideră că acesta este un termen rezonabil pentru ca femeia să găsească o alternativă locativă și să se ajungă astfel la un echilibru între protejarea persoanei care ocupă locuința și dreptul de proprietate al tatălui.