Cimitirul Vesel din Săpânța, în presa spaniolă. Locația din Maramureș este descrisă cu umor: „Un cimitir neserios”

Presa din alte părți descoperă cu surprindere tradițiile unice ale României, iar Cimitirul Vesel din Săpânța (județul Maramureș) rămâne una dintre cele mai spectaculoase atracții pentru vizitatori și jurnaliști. Într-un articol publicat în cotidianul spaniol La Vanguardia, intitulat cu umor „No es serio este cementerio” („Un cimitir neserios”), din seria Cărți poștale din România, cititorilor spanioli le este prezentată povestea din spatele acestei locații surprinzătoare.

Originile unei tradiții unice

Publicația spaniolă amintește cum a început totul: la doar 14 ani, Stan Ioan Pătraș a început să cioplească cruci din lemn pentru cimitirul satului său. În anul 1935, la sugestia preotului paroh, Pătraș a lărgit baza crucilor pentru a avea spațiu să dăltuiască chipul răposatului și să scrie un epitaf.

Peste 8.000 de anunțuri cu locuințe turistice, retrase de pe platformele online. Circa 6.000 erau doar în Madrid

Hotelurile din Spania s-au scumpit, dar marea surpriză e unde au fost cele mai mari creșteri de prețuri

Astăzi, după nouă decenii, micul sat maramureșean aflat „la o aruncătură de băț de Ucraina” atrage zeci de mașini și autocare pline de turiști, punând la dispoziție magazine de suveniruri și restaurante pentru sutele de vizitatori zilnici.

O pădure de culori și simboluri

Articolul din La Vanguardia descrie cimitirul ca pe o veritabilă „pădure de cruci” adăpostite sub mici acoperișuri. Cromatica crucilor poartă semnificații adânci, detaliate și pentru publicul spaniol:

• Albastrul cerului este culoarea predominantă;
• Verdele simbolizează viața;
• Galbenul reprezintă fertilitatea;
• Roșul exprimă pasiunea;
• Negrul simbolizează moartea.

Sub fiecare cruce, ilustrațiile prezintă scene din viața defuncților: unii sunt surprinși lucrând, alții distrandu-se, iar în unele cazuri este reprezentată chiar cauza morții. Printre cei odihniți acolo se numără copii, profesori, croitorese, bucătărese, țărani sau militari.

Epitaful, scris cu umor, filosofie și (prea multă) sinceritate

Jurnalistul spaniol remarcă faptul că epitafele, scrise la persoana întâi în graiul popular din Săpânța, relatează în versuri despre viață, moarte, prietenie, dar și despre viciile sau virtuțile celor adormiți. În articol sunt evidențiate câteva exemple savuroase de versuri:

• Un bărbat care recunoaște că îi plăcea să fumeze la pipă și să evite munca.
• O brutăreasă care amintește că a făcut pâine pentru a hrăni cei patru mii de locuitori ai satului.
• Un ginere care avertizează că sub cruce se odihnește soacra sa, adăugând că, dacă mai trăia trei zile, rolurile s-ar fi inversat: el ar fi fost în mormânt, iar soacra i-ar fi citit epitaful.
• Un localnic povestestind cum din cauza băuturii l-a părăsit soția, motiv pentru care a băut de supărare, iar apoi de bucuria de a avea un motiv să închine cu prietenii și încheind cu rugămintea ca trecătorii să-i lase puțin vin.

Munca artistului merge mai departe

Articolul oferă detalii și despre creatorul cimitirului, Stan Ioan Pătraș (1908-1977), a cărui casă memorială se află la doar un bloc distanță de cimitir. Până la moartea sa, artistul populase cimitirul cu peste 700 de cruci sculptate manual.

Munca sa este continuată astăzi în atelierul alăturat de ucenicul său, Dumitru Pop. Acesta folosește în continuare lemnul de stejar și se consideră, la fel ca maestrul său, sculptor, pictor și poet. Dumitru Pop le-a mărturisit jurnaliștilor spanioli că primește comenzi din întreaga lume, operele sale ajungând până și în Japonia.