Criza locuințelor din Spania lovește cel mai puternic imigranții, femeile în vârstă și familiile monoparentale

Pe măsură ce locuințele devin tot mai scumpe, accesul la o casă și posibilitatea de a o păstra devin tot mai dificile. Printre cei mai vulnerabili se numără femeile în vârstă care locuiesc singure și nu au o rețea familială pe care să se poată baza, familiile monoparentale care trebuie să plătească chiria și să se ocupe de copii dintr-un singur salariu, dar și migranții și lucrătoarele din sectorul îngrijirii, notează EFE.

În cele mai precare situații, unele persoane ajung să plătească prețuri exorbitante pentru o cameră sau chiar pentru un pat în care să doarmă.

La ce s-a ajuns pe piața chiriilor din Spania: doi tineri fac sute de mii de euro pe an fără să fie proprietari

Jorge Cremades, comediant spaniol: „Am venit în România să beau cea mai proastă cafea din lume”

„Locuința este deja un drept constituțional și un drept al omului, iar noi apărăm respectarea acestui drept”, a declarat Rufina Parra, una dintre purtătoarele de cuvânt ale Sindicatului Chiriașelor din Madrid. În aceste zile, organizația participă la tabăra instalată în Puerta del Sol pentru a cere măsuri urgente în fața crizei locuințelor.

La rândul său, Darío, purtător de cuvânt al Sindicatului pentru Locuințe din Carabanchel, susține că locuința nu poate fi garantată ca drept și nevoie de bază atât timp cât sistemul permite transformarea ei într-o marfă și într-o sursă de profit.

Cine este cel mai vulnerabil în fața crizei locuințelor

Deși nu există un singur profil al persoanelor care au dificultăți în a-și păstra locuința, Rufina Parra spune că se repetă anumite elemente care reduc posibilitatea de a face față unei creșteri a chiriei, pierderii veniturilor sau unei evacuări: precaritatea locurilor de muncă, lipsa economiilor, pensiile mici, responsabilitățile de îngrijire și absența unei rețele familiale.

La sindicat ajung persoane care au muncit toată viața și rămân fără loc de muncă, pensionari care locuiesc singuri, familii monoparentale, migranți cu locuri de muncă precare și femei care au dedicat decenii muncii casnice și activităților de îngrijire fără să cotizeze la sistemul de asigurări sociale sau care au avut cariere profesionale foarte fragmentate.

„Dacă ești o femeie care își crește singură copiii, trebuie să supraviețuiești din propriul salariu, să ai grijă de fiicele și fiii tăi și să plătești chirii excesive”, explică Parra, referindu-se la vulnerabilitatea deosebită a unor astfel de familii.

Potrivit Observatorului privind Feminizararea Sărăciei al Rețelei Europene de Luptă împotriva Sărăciei și Excluziunii Sociale (EAPN), una din două femei care trăiesc într-o familie monoparentală se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Proporția ajunge la 55,5% în cazul femeilor care nu au cetățenia unei țări din Uniunea Europeană.

Diferența se menține și la vârsta pensionării. Pensia contributivă medie a femeilor este de 1.086 de euro, față de 1.576 de euro în cazul bărbaților, potrivit Institutului pentru Femei din Spania.

Locuințele s-au scumpit cu 91% în ultimul deceniu

Contextul economic face situația și mai dificilă. Prețul de cumpărare al locuințelor a crescut cu 12,2% într-un singur an, în al doilea trimestru din 2026, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania (INE).

În ultimul deceniu, creșterea ajunge la 91%, în timp ce salariile brute medii au crescut cu 29,3%, iar inflația cumulată a fost de 30,8%, potrivit INE.

După eliminarea efectului inflației, locuințele s-au scumpit cu aproximativ 46%, în timp ce salariile au pierdut 1,2% din puterea de cumpărare.

În același timp, instanțele au efectuat 24.540 de evacuări în 2025, iar 71,7% dintre acestea au fost legate de proceduri derivate din Legea privind Închirierile Urbane.

În această cifră nu sunt incluse persoanele care părăsesc locuința înainte ca evacuarea să aibă loc, pentru că nu mai pot suporta o majorare a chiriei, au acumulat datorii, le-a expirat contractul sau au apelat la rude, prieteni ori la o cameră împărțită cu alte persoane.

Planul Național pentru Locuințe 2026-2030 recunoaște, la rândul său, protecție specifică pentru victimele violenței de gen și ale violenței sexuale, victimele traficului și exploatării, familiile monoparentale, persoanele evacuate și persoanele fără adăpost. Planul include, de asemenea, perspectiva de gen printre obiectivele sale.

În practică însă, această protecție specifică nu este întotdeauna menținută. Un exemplu este Valladolid, unde noul protocol de acces la locuințele municipale a înlocuit categoria „violență de gen” cu „violență domestică”. Consiliul Municipal al Femeilor cere revenirea asupra deciziei, pentru ca violența de gen să își păstreze recunoașterea și prioritatea specifice.

Protestele pentru ca „să nu mai existe alte Maricarmen”

Criza locuințelor a revenit în centrul dezbaterii politice după evacuarea lui Maricarmen Abascal, o femeie de 87 de ani care locuise timp de șapte decenii în casa sa din cartierul Retiro din Madrid.

Cazul ei a declanșat o mobilizare socială care, în weekendul trecut, a dus la instalarea unei tabere cu sute de persoane în Puerta del Sol, proteste similare fiind organizate și în mai multe orașe din Spania.

Printre corturi, prelate improvizate, adunări și spații comune, protestul continuă în așteptarea ședinței Consiliului de Miniștri de marți, când Guvernul urmează să prezinte un decret-lege în domeniul locuințelor.

Sindicatul Chiriașelor cere Guvernului să includă în decret măsurile reunite sub denumirea de „decretul Maricarmen”. Printre acestea se numără reînnoirea automată a contractelor de închiriere, înghețarea chiriilor, interzicerea evacuărilor fără o alternativă de locuire și o reglementare mai strictă a închirierilor sezoniere și a camerelor.

„Nu vrem să mai existe alte Maricarmen în Madrid sau în Spania”, afirmă Parra. Pentru ea, contractele pe perioadă nedeterminată și înghețarea prețurilor reprezintă o „linie roșie”.

Parra critică și rolul fondurilor de investiții și vorbește despre o logică „extractivistă” pe piața locuințelor. În opinia sa, timp de ani de zile, autoritățile „le-au deschis ușile și le-au întins covorul roșu” pentru a putea opera fără limite.

Paca Blanco, evacuată la 77 de ani

Printre persoanele care susțin în aceste zile protestul din Puerta del Sol se află și Paca Blanco, o activistă madrilenă cunoscută, în vârstă de 77 de ani, care se confruntă cu un ordin de evacuare programat pentru 30 noiembrie.

Blanco locuiește într-o locuință socială care fusese atribuită fiului său, iar acesta a primit-o ulterior în locuință. Ea explică însă că administrația o consideră „ocupantă ignorată”.

A reușit deja să blocheze prima evacuare, care era programată în februarie, iar acum se confruntă cu o a doua încercare.

„Sunt aici pentru a susține Sindicatul Chiriașelor și, în același timp, pentru ca și ei să mă susțină pe mine”, spune Blanco.

Activista își înscrie situația într-o critică mai amplă la adresa speculației imobiliare și consideră că criza locuințelor afectează generații diferite. În timp ce numeroși oameni în vârstă se tem să piardă casa în care au locuit ani întregi, tinerii se confruntă cu chirii tot mai greu de suportat.

„Această explozie de indignare a tinerilor din cauza lipsei unui acoperiș deasupra capului nu este doar a tinerilor, ci și a persoanelor în vârstă”, afirmă ea.

Blanco critică în special situația în care, atunci când o persoană în vârstă este dată afară din locuință, alternativa oferită este adesea internarea într-un cămin pentru persoane vârstnice.

„Să ne dea un acoperiș sub care să trăim, să ne lase în pace în casele noastre, să ne lase să murim liniștiți”, cere activista.

Propunerea este cu atât mai dureroasă în cazul ei cu cât Blanco este una dintre supraviețuitoarele Patronatului pentru Protecția Femeilor și a fost victima violenței exercitate de călugărițe. Din acest motiv, ea consideră „ironic și crud” faptul că o posibilă soluție care îi este oferită acum este un cămin administrat de călugărițe.

Cu toate acestea, Blanco vede în mobilizarea din Puerta del Sol o oportunitate de a uni generațiile.

„Trebuie să fim mândri că tinerii spun «până aici» și să îi susținem”, afirmă ea.

Sindicatele cer „o locuință universală, gratuită și de calitate”

Sindicatul pentru Locuințe din Carabanchel consideră că măsurile adoptate acum pot ameliora situațiile urgente, dar avertizează că acestea nu sunt suficiente dacă nu este schimbată logica unui sistem în care locuința a devenit o afacere.

Organizația s-a alăturat protestului din Puerta del Sol împreună cu alte grupuri care militează de ani de zile pentru dreptul la locuință. Sindicatul consideră revendicările prezentate în aceste zile de Sindicatul Chiriașelor un „minim” de la care trebuie pornit pentru schimbări mai profunde.

Printre propunerile sale se numără reducerea drastică a chiriilor, contracte pe perioadă nedeterminată care să împiedice evacuarea chiriașilor la fiecare cinci sau șapte ani și exproprierea locuințelor goale și a celor destinate închirierii turistice, pentru ca acestea să fie introduse în fondul de locuințe rezidențiale.

Obiectivul este, în cuvintele sindicatului, garantarea unei „locuințe universale, gratuite și de calitate”.

Potrivit lui Darío, măsurile ar trebui să „îmbunătățească condițiile de viață ale clasei muncitoare”, fără ca acest lucru să se facă „pe seama taxelor” sau a salariilor, ci prin reducerea profiturilor celor care obțin venituri din piața locuințelor.

„O locuință nu poate fi garantată ca drept și ca nevoie de bază atât timp cât continuăm să trăim într-un sistem capitalist care permite ca ea să fie o marfă și să se facă afaceri cu ea”, susține Darío.

Concentrarea locuințelor în mâinile companiilor private este ridicată în Spania. Potrivit unei analize realizate de El País pe baza celor mai recente date ale Cadastrului, aferente anului 2025 și fără includerea Țării Bascilor și a Navarrei, 263.619 de societăți dețin 1.076.753 de locuințe, aproximativ 4% din fondul rezidențial.

În plus, doar 5% dintre aceste companii concentrează 562.513 locuințe, adică mai mult de jumătate din toate locuințele aflate în proprietatea societăților private.

Tocmai către „marii proprietari, rentieri și fonduri de investiții” își îndreaptă sindicatul o mare parte dintre critici, considerând că există un conflict între funcția socială a locuinței și folosirea acesteia ca sursă de profit.

„Ne vor avea în față”, avertizează Darío, care descrie conflictul în termenii unei „lupte de clasă”: „Interesele lor sunt împotriva intereselor noastre și știm că putem câștiga doar pe seama lor”.