„Efectul ușii deschise”: de ce ne este atât de greu să încheiem relații sau etape. Explicația psihologului

De-a lungul vieții, pierdem oameni din cauza schimbărilor prin care trecem sau pentru că relațiile dintre noi nu mai sunt aceleași. Și, deși este necesar să spunem adio, acești oameni sau anumite situații pot continua să ocupe un loc în mintea noastră chiar și atunci când, în adâncul sufletului, știm că ar trebui să întoarcem pagina.

De ce ne este atât de greu să închidem o ușă atunci când știm că, dincolo de ea, nu mai găsim ceea ce avem nevoie? Psihologa Patricia Fernández a explicat că, în multe situații, ceea ce păstrăm deschis nu este atât posibilitatea de a recupera ceea ce am avut, cât așteptarea ca, într-o zi, acel lucru să poată deveni ceea ce ne-am imaginat, potrivit 20minutos.

Un biolog spaniol spune că inteligența artificială i-a furat ideile și toată munca de cercetare

Greva generală bate la ușa Spaniei: ce se întâmplă în țară timp de 24 de ore

Realitate sau așteptare?

„De multe ori, în viață, ne putem afla în fața unor etape, relații sau situații despre care știm că ar trebui să se încheie sau despre care simțim chiar că s-au încheiat, deși noi nu am plecat încă din ele”, explică Patricia Fernández.

Problema apare atunci când continuăm să alimentăm incertitudinea cu gânduri precum „poate, într-o zi, lucrurile se vor schimba”. O astfel de idee ne poate menține legați de o situație chiar și atunci când realitatea ne arată că aceasta a ajuns la final.

„Pentru mine, în terapie sau din punct de vedere psihologic, important este să ne întrebăm ce anume păstrăm cu adevărat deschis: este posibilitatea de a ne întoarce sau posibilitatea ca, într-o zi, să se împlinească ceea ce ne-am imaginat că ar putea deveni acea relație sau acea etapă? Realitate sau așteptare?”, spune psihologa.

Întrebarea poate fi incomodă, dar ne ajută să înțelegem de ce ne este atât de greu să renunțăm la anumite povești. Uneori nu ne agățăm de ceea ce a fost, ci de ceea ce credem că ar fi putut fi.

O ușă deschisă ca refugiu

Păstrarea unei posibilități, oricât de mici, poate fi mai ușoară din punct de vedere emoțional decât acceptarea unui final definitiv. Dacă există și cea mai mică speranță că ceva s-ar putea schimba, nu trebuie încă să ne confruntăm pe deplin cu pierderea.

„Atunci când nu încheiem lucrurile în mod adecvat și conștient, există o energie prinsă în trecut care nu permite vieții tale să meargă mai departe în mod corespunzător”, spune Patricia Fernández.

Motivele pot fi foarte diferite: „frica de viitor”, de ceea ce se va întâmpla mai departe, atașamentul care a existat sau care încă există și chiar anumite convingeri personale.

Există persoane care simt că încheierea unei etape le face egoiste, neloiale sau „oameni răi”. Altele se tem că vor lua o decizie greșită și vor regreta. Iar altele se tem pur și simplu de ceea ce va urma atunci când vor înceta să privească înapoi.

„Atâta timp cât există o posibilitate, chiar și una minimă, nu trebuie să ne confruntăm pe deplin cu pierderea”, explică psihologa. În acest sens, „ușa deschisă funcționează ca un fel de refugiu psihologic în fața incertitudinii și a regretului”.

A încheia o etapă nu înseamnă să nu mai iubești

Încheierea unei etape nu înseamnă neapărat să ștergem ceea ce am trăit sau să negăm sentimentele care au existat. De fapt, una dintre greșeli poate fi să credem că, pentru a merge mai departe, trebuie să încetăm să iubim, să uităm sau să găsim o explicație perfectă.

„Problema nu este să lași o ușă deschisă atunci când există cu adevărat o relație sănătoasă care merită o a doua șansă”, precizează Patricia Fernández.

Dificultatea apare „atunci când acea ușă devine un mod de a nu accepta realitatea prezentă. A încheia o etapă înseamnă să încetezi să îți organizezi viața în jurul unei posibilități”, conchide specialista.