Prima pagină » Tot mai multe femei din Spania spun că nu mai vor copii: noua realitate din țară

Tot mai multe femei din Spania spun că nu mai vor copii: noua realitate din țară

Un număr tot mai mare de femei din Spania spun că nu își doresc copii, arată un nou sondaj realizat de Institutul Național de Statistică (INE).
Tot mai multe femei din Spania spun că nu mai vor copii: noua realitate din țară
Sursă foto: Pexels
Ionuț Axinescu
07 oct. 2026, 13:54,

Astfel, aproape una din șase femei cu vârsta între 18 și 55 de ani declară că nu vrea să aibă copii. Datele provin din primul studiu, la care au participat 15.000 de persoane, de acest tip realizat de INE după 2018.

Femeile între 35 și 39 de ani din Spania, cele mai vehemente

Potrivit rezultatelor, 15,5% dintre femeile din Spania nu își doresc copii, cu aproximativ trei puncte procentuale mai mult decât la precedentul sondaj. Cea mai mare schimbare apare în grupa de vârstă 35-39 de ani, unde proporția femeilor care spun că nu vor copii e de peste două ori mai mare față de 2018.

În rândul femeilor sub 25 de ani, situația este diferită. Astfel, procentul celor care nu își doresc copii a scăzut ușor față de precedentul sondaj.

Totuși, majoritatea femeilor din Spania își doresc în continuare o familie. Aproximativ 69% afirmă că vor cel puțin doi copii, dar procentul este mai mic decât cel de 73,6% înregistrat în urmă cu șapte ani.

Multe femei spun că au avut mai puțini copii decât și-au dorit

Sondajul arată totodată și o diferență importantă între numărul de copii pe care oamenii și-i doresc și cel pe care ajung efectiv să îi aibă. Concret, 34,8% dintre mame spun că au avut mai puțini copii decât și-ar fi dorit.

Pentru femeile sub 35 de ani, principalul motiv este că se așteaptă să mai aibă copii în viitor. Doar că, după vârsta de 35 de ani, apar tot mai des probleme legate de viață, muncă, echilibrul dintre carieră și familie și bani.

Presiunea financiară este prezentă și în răspunsurile bărbaților. Dintre bărbații sub 30 de ani care spun că au mai puțini copii decât și-ar fi dorit, 67,5% indică banii, munca sau lipsa serviciilor de îngrijire a copiilor. Proporția a crescut cu 51% față de 2018.

Ce ar putea schimba situația în Spania

Întrebate ce i-ar determina să aibă mai mulți copii, femeile au indicat cel mai des concedii de maternitate și paternitate mai lungi, urmate de alocații pentru copiii sub 18 ani.

Bărbații au pus pe primul loc alocațiile pentru copii. În același timp, cererea pentru creșe mai accesibile, ca preț și locații, pentru copiii sub trei ani a crescut cu aproape două treimi.

Există însă și o schimbare de atitudine față de rolul statului. 19,4% dintre femei spun că statul nu ar trebui să încurajeze oamenii să aibă copii, față de 15,2% în 2018. Sondajul mai arată că 6% dintre femeile între 18 și 55 de ani au apelat la tratamente de fertilitate, procentul ajungând la 9,6% în grupa 40-44 de ani.