Cum fac taximetriștii din Ceuta până la 180 de euro pe săptămână

Pe marginea drumului din Benzú, la marginea enclavei spaniolă Ceuta, Mustafa își potrivește șapca gri sub ultimele raze ale soarelui. N-are semnal la telefon și așteaptă de jumătate de oră un taxi liber. Când o mașină oprește, urcă resemnat. La volan este Said, un alt marocan care trece zilnic legal frontiera pentru a munci ca taximetrist în enclavă.

Cursa de zece minute până la Centrul de Ședere Temporară pentru Imigranți (CETI) devine rapid o radiografie a fenomenului migrației de la granița dintre Maroc și Spania.

De ce construirea de noi locuințe nu ar rezolva criza imobiliară din Spania

83% dintre citricele importate în Spania au reziduuri de pesticide interzise în UE, arată un studiu

Mustafa are 24 de ani și a ajuns în Ceuta în urmă cu două luni, odată cu valul masiv din iulie. Spre deosebire de mulți alții, nu a plecat din cauza sărăciei: „În Maroc nu-mi lipsea nimic, vin dintr-o familie bună. Dar părinții mei au văzut asta ca pe o șansă pentru întreaga familie. Eu nu mai rezist, singurătatea e grea și m-am lovit de rasism, dar ei îmi cer să rezist ca să obțin acte și să-i aduc și pe ei.”

Afacerea „cărăușilor” de valize peste graniță

Pentru a-și împiedica fiii să cedeze dorului și să se întoarcă acasă, familiile din Maroc folosesc o strategie: le trimit periodic rucsaci și valize pline cu haine, alimente tradiționale și scrisori. Aceste obiecte devin o ancoră emoțională de care tinerii se prind pentru a nu abandona „misiunea”.

Puntea de legătură între familii și tinerii din Ceuta sunt chiar taximetriștii transfrontalieri. Întrucât cei mai mulți își lasă mașinile în enclavă și se întorc pe jos acasă în Maroc, vecinii îi caută constant pentru servicii de curierat informal.

Pentru fiecare rucsac sau geantă adusă peste frontieră, taximetriștii încasează între 15 și 25 de euro. Transportând două bagaje pe zi de luni până sâmbătă, un șofer poate câștiga până la 180 de euro în numerar pe săptămână, un venit suplimentar considerabil.

Obiectele personale, o ancoră psihologică

În timp ce Mustafa recunoaște că este la un pas să renunțe și să se întoarcă acasă fără acordul părinților, Said îl încurajează pragmatic să asculte de familie. Dincolo de sfatul părintesc, șoferul întrevede și o nouă oportunitate de afaceri, oferindu-i numărul de telefon pentru ca mama tânărului să-i trimită următoarea valiză.

„Să-mi văd lucrurile de acasă mă liniștește și îmi amintește de ce trebuie să rămân. E greu, dar ai mei vor să rezist până primesc azil, ca să poată veni și ei”, mărturisește Mustafa înainte de a coborâ din taxi, scrie El Espanol.

Trimiterea treptată a bunurilor de acasă nu este doar o soluție mai ieftină decât cumpărarea altora noi în Spania, ci și un mecanism psihologic eficient. Pe măsură ce acumulează mai multe obiecte dragi în centrul de refugiați, tinerilor le devine tot mai greu să abandoneze totul și să se întoarcă înapoi acasă.