Aceasta este cea mai ieftină destinație din Spania pentru o vacanță în septembrie: un paradis ascuns, ușor de ajuns
Dacă prețurile din Málaga, Cádiz, Barcelona, Canare sau Baleare continuă să fie ridicate chiar și la început de toamnă, există o alternativă cu buget mai mic.
Huelva, pe Costa de la Luz, este una dintre cele mai avantajoase alegeri de vacanță, un soi de „comoară ascunsă” a litoralului spaniol. Huelva are peste 100 de kilometri de plaje cu nisip fin, multe localități mai puțin aglomerate decât în restul Spaniei, iar prețurile sunt încă accesibile.
Huelva, plaje întinse și prețuri „umane”
Provincia Huelva e situată în sud-vestul Andaluziei și este mult mai puțin prezentă în topurile și ghidurile turistice cu destinații populare din Spania. În septembrie, după plecarea celor mai mulți turiști spanioli, cazarea devine în general mai ieftină, iar plajele sunt mult mai puțin aglomerate.
Costa de la Luz se întinde de-a lungul Oceanului Atlantic și oferă un peisaj foarte diferit de cel întâlnit în multe stațiuni mediteraneene. Locuri precum Punta Umbría, El Portil, Islantilla, Isla Canela și Matalascañas sunt printre cele în care turiștii găsesc plaje lungi, cu nisip fin, cu dune și zone de pini.
Există și un minus. Apa oceanului poate fi ceva mai rece decât în Marea Mediterană, dar e un compromis acceptabil, în contextul liniștii de pe plaje și a prețurilor prietenoase.
Huelva, mai ieftină decât alte destinații din sud
Huelva este considerată una dintre cele mai accesibile destinații de coastă din Andaluzia, iar în septembrie diferența față de zone precum Costa del Sol poate deveni și mai evidentă.
Pe deasupra, și restaurantele sunt mai prietenoase cu bugetul turiștilor. În Huelva, un meniu poate ajunge la aproximativ 10-12 euro de persoană, cu băutură și desert, în timp ce în multe stațiuni turistice consecrate din Spania prețurile sunt sensibil mai mari.
Iar gastronomia nu este deloc un punct slab. Provincia andaluză este faimoasă pentru creveții ei albi de Huelva, fructele de mare, peștele și tapas andaluze.
Mai mult decât plajă
Dacă te saturi de stat la soare, ai orașul Huelva. Unul dintre cele mai interesante locuri din capitala provinciei este cartierul Reina Victoria, construit la începutul secolului XX pentru muncitorii și inginerii britanici implicați în exploatarea minelor de la Río Tinto. Arhitectura sa este neobișnuită pentru Andaluzia.
La apus, Muelle del Tinto, vechiul chei de pe râul Odiel, este unul dintre cele mai spectaculoase puncte pentru o plimbare și fotografii.
E ușor de ajuns din Sevilla
Pentru turiștii români, Huelva e accesibilă rapid din Sevilla, unde există aeroport international. Drumul dintre Sevilla și coasta Huelva durează aproximativ o oră și 20 de minute cu mașina, pe ruta directă A-49. Există și variante de transport public, inclusiv autobuze și trenuri.