[ANALIZĂ] Presiunea pensiilor asupra bugetului public a ajuns la un nivel critic în Spania. Este România pe același drum?

Pensiile, principalul motor al deficitului în Spania

Guvernul spaniol estimează că va încheia anul 2027 cu un deficit bugetar total de 1,8% din PIB. Din acest procent, 1,5 puncte procentuale vor proveni din bugetul guvernului central, scrie El Economista.

Problema majoră este că: 1,2 puncte procentuale din acest deficit sunt generate doar de plata pensiilor. Asta înseamnă aproximativ 80% din întregul dezechilibru bugetar. Cu alte cuvinte, pensiile au devenit principalul factor care apasă pe finanțele publice.

Dezechilibrul vine dintr-o problemă structurală: contribuțiile nu mai sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile. În 2025, veniturile din contribuții au fost de 176,9 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile cu pensiile contributive au ajuns la 182,5 miliarde de euro.

Diferența de 5,6 miliarde de euro confirmă că sistemul funcționează deja pe deficit. Nu este o situație accidentală, ci rezultatul unor tendințe clare: tot mai mulți pensionari, o populație activă în scădere și o speranță de viață în creștere.

Pentru a compensa acest gol, statul este obligat să intervină constant. O parte din bani vine din transferuri directe de la buget, iar restul din împrumuturi. Astfel, presiunea se mută în timp. Datoria publică a ajuns la 101,6% din PIB, iar obligațiile sistemului de pensii au crescut până la 136 de miliarde de euro. Deși aceste măsuri asigură plata pensiilor pe termen scurt, ele nu rezolvă cauza dezechilibrului.

Blocaj politic și deficit în sistemul de pensii

Situația este complicată și de blocajul politic. Planul de stabilitate bugetară, care stabilea ținte clare pentru fiecare sector al administrației, a fost respins în Parlament. În lipsa acestuia, construcția bugetului devine mai dificilă, iar implementarea măsurilor este încetinită. Chiar și în aceste condiții, guvernul susține că va respecta ținta globală de deficit, conform angajamentelor europene.

În încercarea de a susține sistemul, autoritățile au introdus și mecanisme suplimentare de finanțare. Cel mai important este Mecanismul de echitate intergenerațională, o taxă menită să aducă venituri suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor viitoare.

În 2025, prin acest mecanism s-au colectat 14,07 miliarde de euro, cu aproximativ 50% mai mult decât în anul precedent. Chiar și așa, aceste sume nu sunt suficiente pentru a acoperi complet deficitul.

Problema nu este una nouă, ci se repetă de mai mulți ani. Sistemul de pensii a înregistrat deficit de 6,66 miliarde de euro în 2023 și de 7,07 miliarde de euro în 2024. Cheltuielile cu pensiile reprezintă peste 70% din totalul cheltuielilor sistemului, ceea ce explică de ce dezechilibrul persistă și se adâncește.

Cazul Spaniei arată cât de rapid poate deveni sistemul de pensii principalul risc pentru stabilitatea bugetară. În momentul în care o singură categorie de cheltuieli ajunge să genereze majoritatea deficitului, spațiul de manevră al statului se reduce semnificativ. Fără ajustări majore sau reforme structurale, această presiune va continua să crească în anii următori.

România are deficit mai mare decât al Spaniei

România a ajuns în 2025 la un deficit al sistemului public de pensii de aproximativ 44 de miliarde de lei (circa 8,8 miliarde de euro), depășind astfel nivelul înregistrat de Spania, unde deficitul este estimat la aproximativ 5,6 miliarde de euro.

Diferența este cu atât mai relevantă cu cât economia României este semnificativ mai mică, ceea ce înseamnă că presiunea asupra bugetului este mult mai ridicată raportat la dimensiunea PIB-ului.

În paralel, structura datoriei publice arată o realitate diferită între cele două state. Spania are o datorie totală de peste 101,6% din PIB, un nivel ridicat, dar stabilizat în timp, în timp ce România a depășit recent pragul de referință european de 60,1% din PIB, ajungând la aproximativ 1.284 de miliarde de lei.

Deși procentul este mai mic decât în cazul Spaniei, ritmul de creștere al datoriei României este printre cele mai accelerate din Uniunea Europeană, alimentat de un deficit bugetar general care s-a situat între 7,65% și 7,9% din PIB în 2025.

Diferențele devin și mai clare atunci când analizăm mecanismele de susținere pe termen lung. Spania dispune de un fond de rezervă pentru pensii, alimentat inclusiv printr-o taxă suplimentară aplicată salariilor (MEI), care a generat peste 14 miliarde de euro într-un singur an.

În schimb, România nu are un astfel de „tampon” pentru sistemul public și se bazează în principal pe Pilonul II de pensii, un mecanism orientat spre sustenabilitate pe termen lung, dar care nu acoperă deficitul actual al bugetului de pensii.