„Batalla del Vino” (Bătălia Vinului) se ține anual pe 29 iunie și este o tradiție importantă de San Pedro în regiunea La Rioja. Mii de participanți au transformat, ca în fiecare an, străzile într-un adevărat câmp de joacă, unde vinul a fost „arma” principală.
Circa șase mii de oameni au ieșit pe străzi cu găleți, furtunuri sau sticle pulverizatoare și s-au stropit reciproc cu vin roșu. În scurt timp, orașul a fost complet colorat. Potrivit presei locale, au „curs” circa 30.000 de litri de vin pe parcursul „luptelor”.
Atmosfera e una destinsă și festivă, cu muzică, dans și voie bună pe tot parcursul zilei. Participanții au urcat inclusiv pe dealurile din jurul localității, unde au făcut fotografii și s-au relaxat.
Bătălia Vinului este una dintre cele mai vechi și mai populare sărbători din La Rioja. Și astăzi, este văzută drept un bun cultural și comunitar, adunând vizitatori din toate colțurile lumii.
Festivalul e un mix între tradiția religioasă și distracție modernă, cu petreceri în aer liber până târziu în noapte. Vinul din La Rioja este recunoscut la nivel internațional, iar acest festival e printre cele care îl pun cel mai mult în valoare.