În 2026, restaurantele de preț mediu pierd clientelă, în timp ce localurile cele mai ieftine și cele de lux atrag tot mai mulți oameni.
Potrivit unui raport Delectatech, realizat pe baza analizei a peste 250.000 de restaurante și alte afaceri din sectorul Horeca din Spania, nota medie per client a crescut cu 4,9% în această vară față de aceeași perioadă din 2025. Problema este, conform raportului, ce primesc pentru banii pe care îi cheltuie.
Segmentul considerat de preț mediu este cel al restaurantelor unde un client cheltuie, în general, între 20 și 40 de euro. Culmea, acest tip de restaurant, în trecut extrem de popular printre spanioli, are tot mai puțini clienți.
În schimb, restaurantele și localurile unde nota este sub 15 euro, de cele mai multe ori de tip fast-food, au avut o evoluție mai bună. La fel și restaurantele premium, unde o masă depășește 60 de euro de persoană.
Fenomenul este descris de Xavier Mallol, CEO și cofondator al Delectatech, așa: „Ori ieșim la ceva rapid sau, dacă decidem să cheltuim, cheltuim bine.”
Cu alte cuvinte, pentru o parte dintre clienți, o masă de 30-40 de euro nu mai pare suficient de atractivă. Dacă tot trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar, preferă să primească o experiență considerată specială. Iar dacă vor doar să mănânce, caută variante mai ieftine.
Schimbarea se vede și în ceea ce ajunge efectiv pe masă. Clienții sunt mai puțin interesați de aperitive și deserturi, preferând să cheltuiască banii pe felul principal.
Pizza, kebab-ul, tacos și sandvișurile sunt printre produsele care sunt în tendință, în timp ce în zona premium cresc comenzile pentru produse precum peștele de calitate sau carnea de vită și miel.
O altă tendință este reducerea consumului de alcool. Cafeaua și ceaiul au crescut cu 9,5%, alimentate și de popularitatea micului dejun, a brunch-ului și a localurilor de tip coffee & bakery.
În schimb, băuturile spirtoase au scăzut cu 6%, vinurile și spumantele cu 1,9%, iar berea cu 1,6%. Spritz-ul rămâne una dintre excepții, în timp ce băuturile fără alcool și cele percepute drept mai „sănătoase” devin tot mai populare.
Una dintre concluziile principale ale studiului este că restaurantul obișnuit, unde o persoană plătește 20-40 de euro, pare să sufere în 2026. Pe vremuri preferat de majoritatea spaniolilor, acum e prins între două opțiuni: localul ieftin, unde clientul poate mânca rapid fără să simtă că nota îi afectează prea mult bugetul, și restaurantul scump, unde acceptă să plătească mai mult pentru produse premium și o experiență ieșită din tipare.