Câți români au plecat din Spania în 2026 și unde s-au mutat
Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică din Spania (INE) arată că, în primul trimestru din 2026, aproximativ 5.100 de cetățeni români au emigrat din Spania.
5.100 de români au plecat din Spania în 2026
Românii s-au aflat astfel printre naționalitățile cu un număr important de plecări din țară. În aceeași perioadă, cele mai multe emigrări au fost înregistrate în rândul cetățenilor marocani, cu 11.700 de plecări, urmați de columbieni, cu 11.200.
Plecarea românilor face parte dintr-un „exod”, ala cum îl numea presa spaniolă, care a început în urmă cu câțiva ani. Dacă în 2012 trăiau în Spania aproape 900.000 de români, în prezent numărul lor a coborât la puțin peste 600.000. Tendința a existat și în 2025, când alți aproape 30.000 de români au părăsit Spania.
Unii români se întorc în România, în timp ce alții aleg să se mute în alte state europene sau în alte regiuni ale Europei.
Spania continuă să crească, în ciuda plecărilor
Fenomenul emigrării are loc într-un moment în care populația Spaniei a ajuns la un nou record. La sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2026, țara avea 49.801.559 de locuitori, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.
Creșterea este alimentată în principal de migrație. Spania are în prezent peste 10,29 milioane de persoane născute în străinătate, categorie care include atât cetățeni străini, cât și persoane care au dobândit ulterior cetățenia spaniolă.
În ceea ce privește populația după cetățenie, 42,36 milioane de locuitori au cetățenie spaniolă, iar 7,44 milioane sunt cetățeni străini.