Cine este „Truco Rumano”, influencerul român care a cucerit inimile spaniolilor
Valentin Olariu, cunoscut în mediul online spaniol drept „Truco Rumano”, este unul dintre românii care au reușit să își construiască o comunitate uriașă pe rețelele sociale din Spania. Popularitatea sa vine din umor, autenticitate și modul direct în care vorbește despre viața de zi cu zi, reușind să adune peste 2 milioane de urmăritori pe Instagram, Facebook și TikTok, majoritatea spanioli.
Originar din România, Valentin trăiește în Almería încă de la vârsta de 16 ani. În prezent lucrează ca tâmplar metalic, dar drumul său profesional a început mult mai devreme, în domenii complet diferite.
El a povestit că a lucrat inițial ca „feriante”, adică muncitor la târguri și bâlciuri de sezon, un job pe care l-a îndrăgit mult datorită atmosferei continue de sărbătoare. Ulterior a trecut prin mai multe meserii, până a ajuns la actualul loc de muncă.
„Șeful pe care îl am acum mi-a oferit șansa vieții mele când m-a angajat la firma lui. Astăzi sunt ceea ce sunt datorită lui, pentru că a pariat pe mine. Chiar dacă unii colegi nu mă suportau la început, iar unii nici acum nu mă suportă, acum mă recunosc ca Truco Rumano și mă acceptă”, a spus el.
Printre lucrurile pe care le apreciază cel mai mult în Spania se numără oamenii, clima blândă și sentimentul de siguranță. Totodată, spune că este impresionat de mâncarea locală și de stilul de viață mai relaxat.
„Ceea ce mă uimește cel mai mult aici este mâncarea, care este sănătoasă și delicioasă, și clima, care este mult mai blândă decât în România, unde îmi amintesc că frigul îți pătrundea până în oase”, a adăugat el.
A plecat din România la 16 ani, cu 2 euro în buzunar
Pe rețelele sociale, Valentin creează conținut variat, de la trucuri pentru reparații casnice, până la videoclipuri umoristice despre stereotipuri legate de români, dar și promovarea afacerilor românești din Spania, inclusiv restaurante și magazine. De asemenea, împărtășește frecvent amintiri din viața sa.
El a povestit că a plecat din România la 16 ani, cu doar 2 euro în buzunar, și că la început a trecut prin perioade foarte dificile. A muncit pentru a-și câștiga existența, iar uneori nu avea bani nici pentru cele mai simple lucruri.
„Câteva lucruri pe care nu le știți și care sigur nu vă vor face să simțiți invidie: am plecat din România cu 2 euro în buzunar. Prima noapte am petrecut-o într-un sac de dormit, într-o rulotă veche. Primul meu salariu a fost de 600 de euro, iar șeful de atunci îmi spunea că îmi dă prea mult”, a relatat el.
Într-o altă mărturisire, acesta a povestit și despre momentele dificile prin care a trecut în Spania: perioade în care a muncit fără siguranță financiară, situații în care a fost nevoit să se descurce cu foarte puțin și episoade personale dureroase din viața sa.
„Nu am fost niciodată arestat”
„Nu am fost niciodată arestat. De multe ori am trecut prin foame și a trebuit să mă descurc cu un colț de pâine. Prima mea mașină a fost un Seat Ibiza, pe care încă îl regret. De multe ori mi s-a spus să mă întorc în țara mea. Mulți cred că am bani, dar sunt perioade în care îmi este greu să ajung la final de lună. Odată m-am îndrăgostit de o fată m-a înșelat de cinci ori. Când eram mic, purtam hainele pe care nu le voia vărul meu. Dacă mă vezi bucurându-mă în videoclipuri, nu e pentru că totul e perfect, ci pentru că încerc să uit momentele grele”, a transmis el urmăritorilor.
Recent, Valentin a obținut și cetățenia spaniolă, un moment important pentru parcursul său de viață. În plus, a devenit cunoscut și pentru modul său amuzant de a-și încheia videoclipurile, folosind expresia „gambita for you”.