Conduci mașina în vacanță în Spania? Ai grijă ce faci cu țigara: amenzile sunt usturătoare
În Spania, aruncarea unui chiștoc de țigară pe geamul mașinii este una dintre cele mai aspru sancționate abateri rutiere în perioada vacanțelor.
O țigară aruncată din mașină în Spania înseamnă o amendă de 500 de euro
În această vară, autoritățile spaniole au intensificat controalele pe șosele. Poliția și Direcția Generală de Trac (DGT) avertizează că șoferii surprinși aruncând țigări aprinse pe geam riscă o amendă de 500 de euro, plus pierderea a șase puncte din permis.
Motivul este că o țigară aruncată din mers poate provoca un incendiu devastator, mai cu seamă în această perioadă în care temperaturile ating 40 de grade Celsius. Potrivit Ministerului Mediului din Spania, aproximativ 3% dintre incendiile forestiere au drept cauză fix chiștoacele aruncate din vehicule. Regulile interzic aruncarea pe carosabil sau în apropierea acestuia a oricărui obiect care poate provoca incendii ori accidente, iar țigările sunt menționate explicit.
Dacă țigara duce la un incendiu, șoferul e pasibil de închisoare
Sancțiunile au fost înăsprite în 2021, tocmai pentru a descuraja acest comportament al șoferilor. Dacă înainte amenda era de 200 de euro și patru puncte de penalizare, în prezent aceasta a crescut la 500 de euro și șase puncte.
Poliția atrage atenția că problemele pot fi și mai mari pentru șoferi. Dacă țigara aruncată provoacă un incendiu forestier, cazul nu mai este tratat doar ca o simplă contravenție. Fapta poate deveni infracțiune, iar persoana responsabilă riscă inclusiv pedeapsa cu închisoarea, între trei și șase ani.