Criza locuințelor din Spania duce la soluții inteligente: casa de doar 12.000 de euro care vine cu tot ce trebuie
Iar piața caselor prefabricate este în ascensiune. Mai ales că vine cu soluții care, la prima vedere, par greu de crezut. Una dintre ele este o casă modulară comercializată pe Amazon.
Locuința are două dormitoare, bucătărie și baie, dar poate fi folosită și ca birou pentru munca de acasă sau ca spațiu independent lângă o altă locuință.
O casă prefabricată la 12.302 de euro
Casa respectivă are o structură modulară și pliabilă, ceea ce face transportul să fie mai simplu. Pe deasupra, casa prefabricată în cauză este concepută pentru a putea fi extinsă și adaptată în funcție de necesități.
Prețul afișat este de 12.302,42 de euro, o sumă mult sub nivelul la care se tranzacționează locuințele tradiționale din Spania. În interior există deja bucătăria, spații de depozitare, două dormitoare și o baie completă, cu toaletă și duș.
Casa vine cu instalații cu tot
Un detaliu important este că această casă este livrată cu instalațiile electrice și sanitare, dar acestea nu sunt conectate automat la rețelele de utilități.
Proprietarul trebuie să se ocupe de racordarea la electricitate și apă, în funcție de locul în care amplasează construcția. În plus, prețul nu trebuie confundat cu costul final al unei locuințe: terenul, transportul, montajul, autorizațiile și branșamentele presupun cheltuieli suplimentare.
Casa prefabricată, alternativă pentru locuințele clasice
Construcția are o structură din oțel și este realizată cu panouri termoizolante de tip „sandwich”, concepute în mod expres pentru a oferi rezistență la intemperii și eficiență termică.
Altfel, acest tip de locuințe modulare devin tot mai atrăgtătoare într-o Spanie în care accesul la o locuință clasică este tot mai dificil pentru multe familii.