Din altă lume! Cât plătește familia regală saudită pentru o vacanță la Ibiza

Publicat: 18 08. 2026, 14:08
Din altă lume! Cât plătește familia regală saudită pentru o vacanță la Ibiza

În Portinatx, familia regală ar fi închiriat două vile într-un hotel de cinci stele, potrivit presei locale. Iar prețul este pe măsura luxului: aproximativ 30.000 de euro pe noapte pentru fiecare vilă.

Familia reglă saudită, la Ibiza: 60.000 de euro pe noapte

Potrivit unui angajat al unui hotel de cinci stele din Portinatx, membrii familiei regale saudite ar urma să petreacă două săptămâni în resort, împreună cu mai multe persoane din anturaj.

Cele două vile au fost închiriate pentru 30.000 de euro pe noapte fiecare, ceea ce înseamnă aproximativ 60.000 de euro pentru o singură noapte și asta numai pentru cele două unități de cazare.

În două săptămâni, costul ajunge astfel la aproximativ 840.000 de euro, fără a include camerele rezervate pentru suită, mesele, serviciile hotelului sau celelalte cheltuieli ale grupului.

Un alt nivel de turism în Ibiza

Angajatul hotelului spune că acest gen de clienți cheltuiesc sume la care turiștii obișnuiți nici nu visează. În luna august, chiar și cea mai ieftină cameră din respectivul hotel de cinci stele ajunge la aproximativ 3.000 de euro pe noapte.

Oaspeții foarte bogați cheltuiesc însă alte sume importante în interiorul resortului, în special la restaurantele și serviciile oferite de hotel.

Această situație arată schimbarea profilului turistic din Portinatx, unde turismul de familie este înlocuit tot mai mult de vizitatori cu putere financiară nelimitată.

Totuși, pentru Ibiza, sosirea unor astfel de turiști nu este o surpriză. Insula continuă să atragă unele dintre cele mai bogate persoane din lume, iar hotelurile și amplasamentele de lux din zonele exclusiviste profită din plin de asta.