„Este foarte greu să mai economisești bani” Presa de la Madrid: românii continuă să plece din Spania
Acum, însă, tot mai mulți dintre cei care au emigrat în Spania iau în calcul întoarcerea în România, scrie publicația AS. Acest „exod” vine pe fondul creșterii costurilor și al dificultății de a mai pune bani deoparte, notează sursa citată.
La 1 ianuarie 2025, în Spania locuiau 609.270 de persoane cu cetățenie română, potrivit datelor INE. Românii reprezentau astfel a treia cea mai numeroasă comunitate străină din țară, după marocani și columbieni.
Cifra este însă mult sub nivelul record din 2012, când aproape 897.000 de români locuiau în Spania. Numai în 2024, numărul lor a scăzut cu peste 11.000 de persoane.
Români în Spania: „Este foarte greu să economisești bani”
Pentru mulți români care au rămas în Spania mai bine de un deceniu, diferența dintre viața de atunci și cea de acum este tot mai vizibilă.
Un român care a ajuns în Spania în urmă cu 18 ani povestește că, la început, salariul îi permitea să trăiască decent, să economisească și să mai și trimită bani în România. Între timp, și-a construit o carieră și o familie în Spania, lângă Madrid, dar vara trecută a decis să se întoarcă în România.
„Este foarte greu să economisești bani”, explică acesta, citat de sursa menționată, referindu-se la creșterea cheltuielilor și la costul vieții.
Locuința, alimentele și celelalte costuri de zi cu zi consumă acum o parte tot mai mare din venituri. Dacă în urmă cu ceva ani 50 de euro puteau acoperi o parte importantă din cumpărăturile săptămânale, astăzi aceeași sumă se termină mult mai repede.
Românii continuă să plece
Datele oficiale arată că fenomenul e de nestăvilit. În al doilea trimestru din 2026, aproximativ 5.300 de persoane cu cetățenie română au emigrat din Spania, potrivit Statisticii Continue a Populației publicate de INE.
Cifra nu înseamnă totuși că populația românească din Spania a scăzut cu exact 5.300 de persoane, pentru că există în același timp și sosiri în țară. Totuși, datele arată că plecările românilor continuă să fie importante.