Prima pagină » Începe unul dintre cele mai vechi târguri medievale din Spania: a ajuns la a 776-a ediție

Începe unul dintre cele mai vechi târguri medievale din Spania: a ajuns la a 776-a ediție

Unul dintre cele mai vechi târguri din Spania își deschide porțile pe 15 august.
Începe unul dintre cele mai vechi târguri medievale din Spania: a ajuns la a 776-a ediție
Sursă foto: Creative Commons
Ionuț Axinescu
11 aug. 2026, 17:35,

Fira d’Agost din Xàtiva, provincia Valencia, ajunge în 2026 la cea de-a 776-a ediție și va transforma iar orașul într-un punct important de atracție pentru localnici și turiști. Evenimentul se va desfășura până pe 20 august și va include peste 100 de activități dedicate persoanelor de toate vârstele.

Xativa: un târg care datează din anul 1250

Originile Fira d’Agost merg până în anul 1250, când regele Jaume I i-a acordat orașului Xàtiva dreptul de a organiza în fiecare an câte un târg.

La început, evenimentul era dedicat în principal comerțului cu animale. De-a lungul secolelor, târgul s-a transformat, a adăugat în program comerțul cu obiecte, produse artizanale, gastronomie și numeroase spectacole. Astăzi, una dintre principalele atracții este piața medievală, de unde vizitatorii pot cumpăra produse artizanale și preparate tradiționale.

Peste 100 de activități în șase zile

Între 15 și 20 august, programul târgului din Xativa include concerte, spectacole de teatru, competiții sportive și activități pentru familii. Printre evenimentele tradiționale se numără cursele de motociclete, concursul de fartons (dulciuri tradiționale valenciene), spectacolele de artificii, cântecele „les albaes” și competițiile de tir.

Vor exista, de asemenea, târguri, atracții pentru copii și un program cultural desfășurat în piețele și grădinile orașului. Pe scena muzicală sunt programate concerte. Fira del Bestiar, partea dedicată animalelor, va avea loc între 14 și 17 august și păstrează legătura cu originile medievale ale evenimentului.