Legenda băncilor-felinar din centrul Barcelonei. Nu sunt proiectate de Gaudi, așa cum crede toată lumea
Totuși, puțini dintre cei care trec zilnic pe lângă ele le cunosc adevărata istorie și miturile urbane care le-au înconjoarat încă de la inaugurare.
Pentru că sunt acoperite cu bucăți ceramice sparte, celebra tehnică catalană trencadís, mulți turiști și localnici cred în mod eronat că sunt proiectate de Antoni Gaudí. În realitate, ele sunt opera arhitectului municipal Pere Falqués i Urpí (1850-1916), care le-a creat în anul 1906.
Mitul bancilor încălzite cu cărbuni
Una dintre cele mai durabile legende urbane din Barcelona susține că lucrătorii municipali introduceau cărbuni încinși sau lemne în micile ușițe de oțel prevăzute cu orificii curbate, aflate pe părțile laterale ale fiecărei bănci. Conform acestei credințe populare, aerul intra prin fante, fumul ieșea ușor, iar șezutul de piatră rămânea cald pentru trecători în nopțile reci de iarnă.
Adevărul istoric este însă mult mai simplu: băncile nu au avut niciodată un sistem de încălzire.
Ziarul La Veu de Catalunya a publicat încă din 22 decembrie 1906 un articol clarificator, explicând că acele ușițe misterioase ofereau doar acces la mecanismul intern prin care felinarele puteau fi coborâte sau urcate pentru lucrările de întreținere și schimbare a lămpilor.
De la satiră și critică la simboluri dragi orașului
La început, locuitorii Barcelonei nu au primit cu entuziasm creațiile lui Pere Falqués. Reacțiile inițiale au fost pline de scepticism și ironie.
Unii cetățeni le considerau cele mai urâte elemente de pe bulevard, în timp ce alții se temeau că turnurile grele din fier s-ar putea prăbuși peste trăsurile din trafic.
Falqués a fost acuzat că a folosit o cantitate excesivă de fier doar pentru a-i aduce profit cumnatului său, care administra turnătoria unde s-au fabricat felinarele.
În ianuarie 1907, celebra revistă satirică Cu-Cut! a publicat o caricatură în care un polițist certa un bucătar surprins încercând să frigă un pui sub bancă, confundând ușițele de întreținere cu un cuptor de bucătărie.
Restaurarea și moștenirea modernistă
Timpul le-a transformat din subiect de glumă în adevărate capodopere de artă urbană expuse în aer liber. În anul 1990, cu doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Barcelona, cele 32 de structuri au trecut printr-un proces minuțios de restaurare după ce pe suprafața lor apăruseră fisuri adânci.
Astăzi, băncile-felinar create de Pere Falqués rămân unul dintre cele mai fotografiate și îndrăgite elemente ale moștenirii moderniste catalane, continuând să lumineze și să ofere popas trecătorilor de pe Passeig de Gràcia, scrie La Vanguardia.