Din 1 iulie 2027, toți lucrătorii independenți din Spania (autónomos) vor fi obligați să utilizeze programe de facturare electronică adaptate noilor reguli antifraudă.
Aceasta este una dintre măsurile luate de Spania pentru digitalizarea administrației fiscale, cu scopul de a combate fraudele și de a face mai transparentă emiterea facturilor. Societățile comerciale vor trebui să respecte noile reguli chiar de mai devreme, din 1 ianuarie 2027.
Noile programe vor trebui să respecte standardele impuse de legislația spaniolă, astfel încât facturile și înregistrările contabile să nu poată fi modificate ori șterse. De asemenea, informațiile vor trebui păstrate integral și vor putea fi verificate de Agenția Fiscală (AEAT), dacă va fi nevoie.
Un rol important îl va avea sistemul VeriFactu, dezvoltat chiar de Fisc, care permite transmiterea electronică și voluntară a datelor despre facturile emise. Pentru a respecta noile cerințe, mulți autonomi vor trebui să își actualizeze programele de facturare sau, după caz, să le înlocuiască.
Aplicarea noilor reguli a fost amânată cu un an pentru a oferi firmelor și profesioniștilor mai mult timp să se pregătească.
Autoritățile avertizează că nerespectarea noilor obligații poate costa scump. Autonomii care folosesc programe neconforme riscă amenzi de până la 50.000 de euro. Pe deasupra, producătorii sau distribuitorii de software care permit modificarea ori ștergerea facturilor pot primi sancțiuni de până la 150.000 de euro pentru fiecare tip de program și pentru fiecare exercițiu fiscal.
În prezent, în Spania sunt peste 3,47 milioane de lucrători independenți, iar autoritățile consideră că digitalizarea facturării va simplifica relația cu Fiscul și va reduce evaziunea fiscală.