Noul tren „gastronomic” care pleacă din Madrid și ajunge în locul celebru pentru jamón

Publicat: 03 10. 2026, 08:04
Noul tren „gastronomic” care pleacă din Madrid și ajunge în locul celebru pentru jamón

„Trenul Jamónului” îi duce pe turiști din Madrid până în localitatea Villanueva de Córdoba, în provincia andaluză Córdoba, unde vizitatorii pot descoperi cum se produce unul dintre cele mai apreciate produse ale Spaniei.

Prima și, deocamdată, singura călătorie este programată pentru ziua de 17 octombrie, cu plecare la ora 9:00 din Madrid Puerta de Atocha. Trenul ajunge la Villanueva de Córdoba la 10:34.

„Trenul Jamónului”, din Madrid până în Villanueva de Córdoba

De acolo începe experiența deosebită. Turiștii vor vizita o dehesa, unde sunt crescuți porcii iberici, apoi un uscător de jamón pentru a afla cum sunt folosite sarea, timpul și procesul de maturare pentru obținerea produsului final.

Evident, excursia se încheie cu partea cea mai așteptată, adică o degustare de jamón iberico de bellota și mezeluri din Los Pedroches.

După prânzul liber în localitate, turiștii vor avea parte și de un tur al orașului, cu opriri la biserica San Miguel, un adăpost antiaerian din timpul Războiului Civil și biserica Las Obreras.

Costă 100 de euro pentru adulți și 60 pentru copii

Trenul special pleacă înapoi spre Madrid la orele 20:01 și ajunge la Atocha la 21:46.

Prețul este de 100 de euro pentru adulți și 60 de euro pentru copiii sub 14 ani. În tariful acesta sunt incluse transportul, vizitele și degustarea de jamón iberico. Masa de prânz, pe care fiecare o poate lua unde vrea, nu este inclusă în preț.

„Trenul Jamónului” este o oportunitate excelentă pentru cei care vor să descopere Spania și prin gastronomia ei. Totodată, experiența este una intensă, cu o călătorie în tren, dehesa, jamón iberic și un loc spectaculos din Andaluzia, toate într-o singură zi.