În fotbal, schimbarea echipei înseamnă uneori și o schimbare radicală de cultură. Pentru Alberto Soro Álvarez, mijlocașul spaniol în vârstă de 27 de ani, originar din Ejea de los Caballeros (Zaragoza), transferul în Superliga României a reprezentat o provocare totală.
Fotbalistul a recunoscut că nu a fost în planurile sale de viață venirea la București, ci a luat decizia de a juca în România în urma unei oportunități profesionale.
Printre altele, Soro a mai evoluat în trecut și la Granada și Zaragoza, iar în 2019 era protagonistul unui transfer spectaculos, când Real Madrid plătea 2,5 milioane de euro pentru a-l transfera. Acum, Soro a acceptat să vorbească deschis, într-un interviu relaxat, despre șocul cultural, infrastructură, gastronomie și miturile demontate odată cu sosirea sa în țară.
Plecat dintr-o Spanie unde comunitatea de români este extrem de numeroasă, Alberto recunoaște cu o sinceritate dezarmantă că primele gânduri au fost dominate de incertitudine.
„Da, este adevărat, în Spania sunt mulți români și, la început, recunosc că am venit cu un soi de nesiguranță, neștiind peste ce voi da, aveam o imagine neclară despre România. Realitatea m-a surprins plăcut însă. Nu avea nicio legătură ce îmi imaginam eu cu ce am găsit aici”, mărturisește fotbalistul.
Realitatea din teren (și de pe stradă) a fost însă complet diferită. În loc de țara nesigură pe care și-o imagina, spaniolul a descoperit un mediu extrem de pașnic.
„Când am ajuns, a fost exact invers. Am găsit multă siguranță, oameni foarte liniștiți și amabili”. Ba mai mult, dinamovistul face o comparație curajoasă cu marile metropole din țara sa natală: „Eu simt mai multă nesiguranță pe stradă în Barcelona, de exemplu, unde am fost, decât aici în București, sincer”.
Adaptarea la viața cotidiană din România a venit la pachet cu detalii domestice care l-au pus în dificultate în primele luni. Cel mai amuzant aspect a fost cel al ușilor de la intrare.
În Spania și în Portugalia, ușile de la intrarea în apartament nu au clanță pe exterior și pot fi deschise doar cu cheia, sistem conceput pentru siguranță, spune acesta. Când a văzut că în România ușile se deschid liber din ambele părți, Alberto a comis câteva gafe: „În Spania doar trăgeam ușa și gata, se închidea automat. Aici, la început, trăgeam ușa în urma mea și plecam. Și îmi lăsam casa descuiată”, a explicat acesta.
O altă diferență majoră pe care mijlocașul o resimte în rutina zilnică este legată de fusul orar și programul meselor. În România, soarele răsare mai devreme decât în Spania, spune el, iar oamenii mănâncă și se culcă mult mai devreme decât în Peninsula Iberică, unde viața de noapte și cinele târzii sunt la ordinea zilei.
„Orarele meselor sunt diferite, aici se mănâncă mult mai devreme. Și asta te face să te culci și să te trezești mai devreme. Încă ceva ce am observat este că nu există obiceiul de a ieși des la o terasă cu prietenii, mers din bar în bar, cum obișnuim să facem noi. De asemenea, am mai remarcat că românii sunt ceva mai relaxați decât noi, mai predispuși să amâne rezolvarea lucrurilor și găsirea soluțiilor”, explică Soro.
Deși s-a adaptat la ritmul mai „relaxat” al românilor, fotbalistul nu poate trece cu vederea minusurile evidente ale țării gazdă. Întrebat ce ar aduce din cultura spaniolă în România, în afară de mâncare, răspunsul său a fost prompt și categoric: „Infrastructura! Străzile, autostrăzile, sistemele de canalizare de pe străzi”.
Alberto povestește cum designul urban spaniol contrastează puternic cu peisajul din București în zilele ploioase: „Aici dacă plouă puțin toate străzile se umplu de bălți. Și apoi, cu traficul care este, vă dați seama…”.
Nici stilul de condus al românilor nu a scăpat de vigilența sa. Jucătorul observă uimit că, deși se conduce haotic, evenimentele grave sunt rare: „Lumea conduce foarte la haotic aici, aproape fără reguli. Dar, ca un aspect pozitiv, văd foarte puține accidente pentru cum se conduce”, explică Soro.
Când vine vorba de mâncare, Alberto Soro recunoaște că îi lipsește enorm obiceiul spaniol de a ieși după-amiaza pe o terasă la „tapas” și „el tapeo”. În plus, nu s-a putut alinia gusturilor străinilor care laudă preparatul național românesc: „Mie nu-mi plac sarmalele!”, spune el tăios. De asemenea, fiind obișnuit cu un alt tip de gastronomie, evită complet ciorbele, neavând cultura de a consuma un preparat lichid acid înainte de felul principal. Cu toate acestea, bucătăria românească l-a cucerit prin alte preparate grele.
„În schimb, îmi plac foarte foarte mult micii”, spune dinamovistul. Pe lista preferințelor sale au intrat rapid și papanașii, datorită apetitului său pentru dulciuri, dar și un preparat tradițional complex pe care l-a descoperit recent: „Am mâncat un fel de tocăniță cu mai multe tipuri de carne, cu un ou în mijloc și puțină mămăligă… Tochitură se numește!”.
În viața de zi cu zi însă, spaniolul preferă să își gătească singur preparate de bază: paste, orez, pui, salate și pește, observând totuși că restaurantele românești folosesc mult mai multe condimente și ierburi proaspete (cum e mărarul sau pătrunjelul) decât cele din Spania.
Fotbalistul a povestit că a avut ocazia să treacă doar prin câteva orașe din România. Totuși, a reușit să viziteze câteva locuri care sunt principalele destinații turistice care l-au fascinat pe tânărul mijlocaș.
Dacă prietenii lui din Spania ar veni în vizită, Alberto știe exact unde i-ar trimite:
„Le-as recomanda Castelul Bran din Transilvania, împreună cu Brașovul, care mi s-a părut impresionant. Și să meargă la Therme, este cel mai bun și cel mai mare spa din Europa!”, a afirmat acesta.
În București, locurile sale preferate de relaxare sunt Parcul Herăstrău (despre care se spune că seamănă cu celebrul Parc Retiro din Madrid, fiind uriaș) și zona centrală, în special Calea Victoriei.
Pe lista sa de dorințe pentru perioada următoare au rămas doar două obiective majore: o escapadă la plajă în Constanța, pentru a compara litoralul românesc cu cel spaniol, și o călătorie pe spectaculosul drum montan Transfăgărășan.
Deși limba română nu i s-a părut ușoară la început, după doi ani de contact cu mediul est-european, Alberto Soro înțelege acum aproape tot și folosește cu o pronunție excelentă expresiile de bază precum „Ce faci?” sau „Foarte bine”.
Nu în ultimul rând, mijlocașul lui Dinamo a mărturisit că i-ar plăcea să mai rămână câțiva ani în România și nu ar refuza să locuiască aici pe o perioadă mai lungă.