Prima pagină » O nouă declarație scandaloasă a politicienei care i-a revoltat pe românii din Spania: „Pe banii mei publici!”

O nouă declarație scandaloasă a politicienei care i-a revoltat pe românii din Spania: „Pe banii mei publici!”

Isabel Díaz Ayuso a ajuns din nou în centrul atenției după o declarație controversată.
O nouă declarație scandaloasă a politicienei care i-a revoltat pe românii din Spania: „Pe banii mei publici!”
Isabel Díaz Ayuso. Sursă foto: Hepta
Ionuț Axinescu
21 sept. 2026, 17:12,

Președinta Comunității Madrid a gafat în timp ce răspundea întrebărilor despre mult discutata achiziție a unui apartament de lux în capitala Spaniei.

Ayuso: „Îmi plătesc hotelul cu banii mei publici!”

Ayuso vorbea despre hotelul în care a fost cazată în timpul pandemiei și despre faptul că și-a plătit singură cheltuielile. În acel moment, a spus: „Îmi plătesc un hotel cu banii mei publici.” Ayuso și-a dat seama imediat de greșeală și s-a corectat: „Cu banii mei personali.”

Greșeala a fost rapid preluată pe rețelele sociale și comentată intens, în contextul controverselor care o vizează pe președinta Madridului.

Un nou episod ciudat al lui Ayuso, după declarația despre români

Momentul vine la scurt timp după o altă declarație a lui Ayuso, care a provocat reacții în rândul comunității românești din Spania.

În Parlamentul Regional al Comunității Madrid, în timpul unei dispute cu reprezentanta Vox pe tema imigrației, Ayuso a spus că preferă să trateze „ca pe unul dintre noi” un român care muncește și plătește taxe.

„Eu prefer să am grijă de un român și să-l tratez ca pe unul de-ai noștri, oricât de român ar fi el, pentru că lucrează de ani de zile, contribuie și este integrat în Madrid”, a declarat, printre altele, Ayuso.

Scandalul apartamentului de lux

Gafa lui Ayuso apare în contextul unei controverse legate de un apartament de aproximativ 485 de metri pătrați, situat pe Paseo del General Martínez Campos, care ar fi fost achiziționat prin compania publică Planifica Madrid pentru 6,3 milioane de euro.

Ayuso a negat în repetate rânduri că ar fi ordonat cumpărarea imobilului și a susținut că gestionarea patrimoniului imobiliar al Comunității Madrid nu intră în atribuțiile sale.

Președinta regională a insistat, de asemenea, că nu are niciun interes personal să locuiască în acel apartament. „Nu vreau să știu nimic despre povestea asta”, a spus Ayuso, în fața jurnaliștilor. În aceeași intervenție, ea a susținut că nu își dorește o reședință oficială și că preferă să trăiască într-o comunitate obișnuită, alături de vecini.