Orașul din Spania care montează radare educaționale: fără amenzi, dar cu „bătut de obraz”

Publicat: 09 07. 2026, 17:03
Orașul din Spania care montează radare educaționale: fără amenzi, dar cu „bătut de obraz”

Autoritățile din Fuengirola, oraș turistic aflat în apropiere de Málaga, au instalat trei noi radare pentru monitorizarea vitezei și opt radare așa-zis „educaționale”. Totul face parte dintr-o campanie a primăriei de îmbunătățire a siguranței rutiere în oraș.

Radare educaționale în Fuengirola: afișează viteza cu care circuli

Noile camere fixe de viteză au fost amplasate pe Avenida Ramón y Cajal, la intersecția cu Calle San José, pe Avenida de Las Gaviotas și pe Paseo Marítimo, la colțul cu Calle General Rodrigo, unele dintre cele mai circulate artere din oraș. Odată cu aceste instalări, numărul radarelor fixe din Fuengirola s-a dublat, ajungând la șase.

Pe lângă acestea, primăria a introdus și aceste opt radare „educaționale”, dispozitive care nu aplică amenzi. În schimb, ele afișează viteza cu care circulă șoferii. Obiectivul este să-i convingă pe conducătorii auto să reducă viteza și să respecte limitele legale din zonă.

Radarele, mutate dintr-un loc în altul

Aceste radare mobile vor fi mutate periodic în diferite zone ale orașului, în funcție de intensitatea traficului și de solicitările locuitorilor. Unul dintre ele a fost deja instalat pe Avenida de Mijas, potrivit primăriei locale.

În paralel cu noile radare, primăria din Fuengirola transmite că va implementa și alte măsuri de îmbunătățire a traficului: treceri de pietoni supraînălțate și monitorizarea circulației printr-o rețea de peste 200 de camere video gestionate de poliția locală.