„Pace, casă și muncă!” Noul program politic al lui Irene Montero a stârnit controverse în Spania
Câteva dintre mesajele campaniei lansate de Irene Montero, lidera partidului Podemos, pentru alegerile din 29 noiembrie au stârnit ironii pe rețelele sociale. Unii oameni îi reproșează că vorbește despre problemele oamenilor fără să explice suficient cum vrea, de fapt, să le rezolve.
Campania se desfășoară sub sloganul „Pace, casă și muncă” și promite, printre altele, locuințe accesibile pentru spanioli, reducerea costului vieții, locuri de muncă bine plătite și protejarea serviciilor publice.
Irene Montero și Podemos promit un salariu minim de 1.800 de euro
Printre propunerile prezentate de Irene Montero și Podemos sunt creșterea salariului minim la 1.800 de euro și reducerea săptămânii de lucru la 30 de ore. Programul politic include, de asemenea, și măsuri împotriva schimbărilor climatice, precum și opoziția față de finanțarea războaielor, inclusiv cel din Ucraina.
Criticii de pe rețelele sociale spun însă că aceste obiective, deși sună frumos în teorie, sunt prezentate fără a oferi soluții concrete. Oamenii ar vrea să știe cum vor fi puse în practică, dacă Irene Montero și Podemos ar câștiga alegerile.
Unii au răspuns în glumă, propunând „siestă obligatorie la serviciu” sau „cinci luni de vacanță”. Alții au întrebat cum ar putea fi finanțate măsurile propuse și ce efecte ar avea creșterea salariului minim pentru firmele mici din Spania.
Mai multe promisiuni, dar și multe întrebări
Campania electorală folosește și o identitate vizuală centrată pe numele IRENE, fără accentul obișnuit pe sigla partidului Podemos. Schimbarea a alimentat comentariile celor care susțin că proiectul pune mai mult în prim-plan lidera decât partidul.
Altfel, susținătorii lui Irene Montero și ai formațiunii sale politice cred că toate aceste drepturi sociale îi vor ajuta pe spanioli să aibă un trai mai bun. În continuare, rămâne de văzut cum ar putea fi implementate aceste idei și cu ce costuri.
Cine este Irene Montero
În vârstă de 38 de ani, Irene Montero este una dintre figurile importante ale stângii politice din Spania. Madrilenă de origine, Montero a militat mereu împotriva inegalităților sociale și este una dintre vocile care are cele mai ferme poziții în ceea ce privește feminismul.
Irene Montero a fost deputată în Parlamentul Spaniei între 2016 și 2023, iar între 2020 și 2023 a ocupat funcția de ministră a Egalității în guvernul condus de Pedro Sánchez. Printre altele, în timpul mandatului ei, a fost adoptată celebra lege „doar da înseamnă da”, precum și cea pentru drepturile persoanelor trans.
Din 2024, Montero este eurodeputată și vicepreședintă a grupului Stângii din Parlamentul European.