Regizorul spaniol care a scris primul său roman de ficțiune și l-a publicat direct în limba română. De ce a ales România înaintea Spaniei

Pentru Jesús del Cerro, România nu mai este de mult un simplu loc în care vine să filmeze. Regizorul spaniol și-a construit aici o a doua casă, și-a făcut prieteni și a ajuns să-și împartă viața între București și Madrid. „Plec de acasă ca să vin tot acasă”, a mărturisit acesta pentru Mediafax Spania.

Mai mult, legătura cu România a căpătat acum și o dimensiune literară: primul său roman de ficțiune a fost lansat aici, în limba română, înainte să ajungă la cititorii din țara natală a regizorului.

Nu este însă prima sa carte. Jesús del Cerro a publicat anterior „Aventurile unui regizor spaniol în România”, un volum în care vorbește despre propriile experiențe. Noua sa lucrare și totodată romanul său de debut „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”, marchează trecerea către ficțiune și conduce cititorul într-o Spanie rurală foarte diferită de cea cunoscută în mod normal de turiști.

Deși poate părea neobișnuit faptul că a fost publicat mai întâi în limba română, pentru autor alegerea nu a fost atât de neobișnuită pe cât ar putea părea. Trăiește între cele două țări, lucrează în ambele și este obișnuit ca poveștile pe care le gândește în spaniolă să prindă viață în limba română, inclusiv pe platourile de filmare.

„Mi-a fost mai ușor și mai natural ca o carte scrisă în spaniolă să o traduc și să o lansez mai întâi în România”, a declarat regizorul.

Romanul a prins contur la București, în timpul pandemiei. În acea perioadă, Jesús del Cerro a ales să rămână în România, deși putea pleca la Madrid sau la casa familiei situată în apropiere de plajă. Așadar, timpul liber pe care l-a avut la dispoziție l-a folosit pentru a scrie povestea plasată în satul mamei sale, din provincia Burgos.

Întrebat cum se simte când își vede personajele și gândurile născute în spaniolă prinzând viață direct în limba română, Jesús del Cerro mărturisește că traducerea i-a depășit așteptările. Deși poate citi în română, recunoaște că nu ar putea scrie la nivelul unui roman. Totuși, el a precizat că legătura sa cu România este mult mai profundă decât pare la prima vedere.

„Cred că traducerea respectă totul foarte bine atmosfera, personajele, povestea, comedia, momentul de mister, rezolvarea, traducerea în română este foarte bună. Eu scriu în spaniolă, sunt spaniol, dar, desigur, paradoxul nu este literar, paradoxul este vital. Eu trăiesc între Madrid și București; adică am o casă în Madrid, am o casă în București și îmi petrec timpul jumătate-jumătate. Plec din București ca să mă duc acasă și plec din Madrid ca să mă duc tot acasă, pentru că mă simt acasă peste tot. Așadar, dacă plec ca să ajung acasă în ambele locuri, acesta este paradoxul vital”, explică Jesus del Cerro. 

O Spanie rurală pe care turiștii nu o cunosc

Acțiunea romanului se desfășoară într-o localitate din nordul Spaniei, într-o regiune care apare rareori în filme, cărți sau în știrile urmărite de publicul larg. Jesus mi-a explicat despre fenomenul cunoscut în Spania drept „España vaciada”, adică Spania depopulată, zonele rurale din care oamenii au plecat treptat. Iar satul unde se petrece actiunea este un element desprins din realitatea cotidiană a satelor din Peninsula Iberică.

„În România, imaginea Spaniei este asociată mai ales cu Madrid, Barcelona, Ibiza sau stațiunile de pe litoral. Există însă și o altă țară, cea a satelor mici, a comunităților izolate și a locurilor în care viața se desfășoară într-un ritm complet diferit”, a spus regizorul.

Titlul cărții pornește tocmai de la această aparentă liniște. În realitate, del Cerro consideră că și într-un sat cu foarte puțini locuitori se pot ascunde povești complicate. Iubiri, rivalități, secrete și conflicte care trec de la o generație la alta pot da naștere unor intrigi la fel de puternice ca cele dintr-un oraș mare.

Într-o comunitate restrânsă, oamenii se cunosc între ei, iar trecutul familiilor continuă să influențeze relațiile dintre generații. Uneori, spune Jesús del Cerro, rivalitățile dintre bunici ajung să fie resimțite și de nepoți.

Satul mamei sale a devenit locul în care se desfășoară acțiunea romanului

Alegerea regiunii Burgos are o explicație personală. Este satul mamei sale, locul în care aceasta și bunicul regizorului s-au născut și unde Jesús del Cerro a mers frecvent încă din copilărie.

Astăzi, localitatea mai are doar cinci locuitori. Tocmai această liniște îl atrage și îl face să revină acolo cât de des poate. În urmă cu câteva luni, regizorul și-a finalizat chiar propria casă în sat, după un proiect pe care îl avea în minte de mult timp.

Casa are un perete imens de sticlă, prin care se deschide o panoramă asupra câmpiei castiliene. Localitatea este situată la aproximativ 1.000 de metri altitudine, iar priveliștea se întinde pe o distanță de circa 50 de kilometri.

Construcția are o legătură directă cu romanul. Locuința protagonistului, Barona, a fost imaginată pornind de la același concept: ferestre uriașe, prin care personajul poate privi peisajul rural și muntele Peña Maya, aflat la aproximativ 40 de kilometri.

„Când scriam despre casa protagonistului, practic o vizualizam pe a mea. Singurul lucru pe care l-am inventat de la zero este biserica, schitul din sat. Pentru că există un schit real lângă sat care ar fi putut servi drept decor, dar m-am gândit că dacă scriu în roman că acea biserică este jefuită, localnicii s-ar fi simțit jigniți. Oamenii au credințe religioase și respect pentru aceste locuri, iar acest lucru trebuie tratat cu decență. Așa că am preferat să inventez o biserică fictivă. În felul acesta, puteam face ce voiam în scenariu, adică o puteam jefui fără probleme. Dacă foloseam un loc real pentru care oamenii au un respect profund, s-ar fi putut supăra degeaba”, povestește Jesús del Cerro.

În carte există și alte elemente preluate din realitate. Numele Barona este numele de familie al bunicului său, iar unele personaje au numele unor prieteni sau sunt inspirate de oameni pe care îi cunoaște. Primarul din Valquerra, crama acestuia și felul său de a fi au, de asemenea, corespondențe directe în viața reală.

De la comedii de cinema la un thriller polițist

După o carieră în cinematografie, în care a regizat comedii comerciale de succes (n.r. Ramon, Miami Bitci, Nașa, Ho ho ho!), Jesús del Cerro a ales pentru primul său roman de ficțiune un gen diferit: thrillerul polițist.

Spune că a citit foarte multă literatură de acest fel, fiind atras de autori precum Henning Mankell și Andrea Camilleri. Pentru el, o investigație polițistă poate căpăta nuanțe complet diferite în funcție de locul în care se desfășoară. O crimă petrecută în Siberia nu poate fi construită la fel ca una dintr-un sat suedez sau dintr-o comunitate rurală spaniolă.

Romanul include și o poveste de dragoste, construită în jurul unui triunghi amoros între o polițistă, protagonist și iubita oficială a acestuia. Personajul feminin locuiește la Madrid și vine uneori în sat să-l viziteze, relația la distanță lăsându-i protagonistului timp pentru propria investigație.

Dragostea și comedia rămân ingrediente importante în scrierile lui Jesús del Cerro, chiar și atunci când povestea se desfășoară în jurul unei anchete.

Experiența din cinematografie l-a făcut să observe și cât de diferită este libertatea de creație în cele două domenii. La un film, orice scenă presupune costuri: actorii, echipa tehnică, decorurile, transportul și toate resursele necesare producției. Într-o carte, autorul poate imagina o mulțime de personaje, poate prăbuși avioane sau poate construi scene spectaculoase fără să fie limitat de un buget de filmare.

„La un film există o echipă care colaborează cu tine… În plus, la filme te întrebi mereu: «Cât costă?». Intervine viabilitatea comercială. Dar este adevărat că atunci când scriu la romanul meu (pe care nu îl scriu doar ca să fie scris), dacă prăbușesc cinci avioane din cer, acele avioane mă costă zero. În film, să prăbușești cinci avioane nu-și permite nicio producătoare. Când scriu în carte că apare o mulțime de oameni, acea mulțime nu costă nimic. În cinema, totul costă: trebuie să-i plătești, să-i îmbraci, să le dai de mâncare, să-i transporți. De aceea cred că literatura are oportunitatea de a fi mult mai democratică. Oricine își poate imagina orice dorește și poate așterne pe hârtie. Asta e gratis”, explică regizorul.

Personaje inspirate din oameni reali și planuri pentru următorii ani

Dacă primul său volum, „Aventurile unui regizor spaniol în România”, a fost o carte personală, autobiografică, în care a vorbit deschis despre propria viață și experiențele sale profesionale, noul roman este o lucrare de ficțiune în care a strecurat numeroase detalii autobiografice.

Următorul pas este publicarea cărții în Spania. În paralel, pregătește două proiecte cinematografice: un musical pentru întreaga familie, în România, adaptat după cartea Dianei Pârvulescu, „Invisibility”, și un film de acțiune care ar urma să fie realizat în sudul Spaniei, în 2027 sau cel târziu în 2028.

Crăciunul în satul tatălui și o tradiție începută în urmă cu 13 ani

Deși viața sa este împărțită între București și Madrid, sărbătorile de iarnă îl găsesc întotdeauna în Spania. În fiecare an, pe 25 și 26 decembrie merge în Alcabón, în provincia Toledo, satul în care s-a născut tatăl său.

Acolo a contribuit la crearea unei tradiții care continuă de aproximativ 13 ani. În Ajunul Crăciunului, împreună cu câțiva prieteni, organizează o cursă de alergare pe distanța unei leghe spaniole, aproximativ 5.600 de metri.

Ideea a pornit de la dorința de a le oferi localnicilor și celor care se întorc în sat de sărbători o activitate comună. Evenimentul a crescut de la an la an și a devenit o adevărată sărbătoare a comunității.

Cursa începe la ora 12:00, după care participanții primesc mâncare, iar organizatorii pregătesc dansuri și alte momente festive. Seara este rezervată familiei, iar ziua de Crăciun este petrecută tot în Alcabón.

După sărbători, regizorul preferă să plece din Madrid și să petreacă Revelionul în altă parte. A ales de-a lungul anilor destinații precum Havana, New York, Paris, Londra sau Egipt.

Sfaturi pentru scriitori aspiranți

La finalul discuției, l-am întrebat pe Jesús del Cerro ce sfaturi ar da unui scriitor aspirant la început de drum, iar el a răspuns cu sinceritate că nu crede în reguli rigide și nici în interdicții impuse tuturor. Consideră că cel mai important lucru este ca oamenii să scrie cu regularitate, indiferent dacă o fac zilnic sau o dată pe săptămână.

Mai ales, spune el, nu trebuie să renunțe înainte de a încerca. Nu și-a imaginat în tinerețe că va deveni regizor, iar până acum câțiva ani nici nu se vedea scriitor sau participant la conferințe literare.

„Ceea ce nu trebuie să faci niciodată este să renunți să mai încerci. Trebuie să încerci absolut totul. Nu este valabil să spui din start «nu pot», «nu ar trebui» sau «niciodată». Aceste cuvinte nu au voie să existe în mintea cuiva. Eu, de exemplu, nu m-am gândit în adolescență că voi ajunge regizor, și totuși am regizat atâtea filme. Dacă mi-ar fi spus cineva acum cinci ani că voi lansa o carte, că voi fi scriitor și că voi merge la conferințe literare, i-aș fi spus că este complet imposibil. Și, totuși, săptămâna trecută am participat la o astfel de conferință de scriitori.

De aceea spun că nu trebuie să luăm niciodată lucrurile ca fiind gata bătute în cuie sau să declarăm că ceva este imposibil. Trebuie să încercăm. Poate că nu ne va ieși din prima sau poate că nu va funcționa deloc așa cum ne doream, dar din fiecare acțiune pe care o face cineva se naște altceva, întotdeauna. Prin urmare, regula de aur este să continui mereu să mergi înainte”, a conchis regizorul.