Restaurantul unde muncesc 37 de angajați neurodivergenți: are un program neobișnuit, dar a devenit un local de top
Alamesa, prezentat de publicația argentiniană Clarín drept primul restaurant inclusiv de acest tip din Argentina, a fost deschis în martie 2024 de medicul infecționist Fernando Polack. La aproximativ un an și jumătate de la inaugurare, cei 37 de tineri neurodivergenți care au început proiectul se aflau încă acolo. În plus, restaurantul are alte zece persoane neurotipice care se ocupă de organizarea activității.
Un restaurant construit diferit
Alamesa funcționează de miercuri până duminică și are un program neobișnuit pentru un local: este deschis doar trei ore pe zi, până la ora 15.00. Numărul angajaților este de aproximativ trei ori mai mare decât într-un restaurant obișnuit, iar aceștia lucrează alternativ, o zi da și una nu.
În interior, multe lucruri au fost gândite pentru ca activitatea să fie mai ușor de urmărit și pentru a reduce situațiile care le-ar putea crea dificultăți angajaților. În bucătărie nu se folosesc foc, cuțite sau cântare, iar cuptorul electric este manevrat întotdeauna de aceeași persoană. Mesele au fețe de masă pe care apar litere, cifre și culori care corespund cu cele de pe cărucioarele folosite pentru servire.
Restaurantul are și doi psihologi care urmăresc starea emoțională a angajaților. Există un spațiu de odihnă unde aceștia pot sta pe canapele, se pot juca sau pot vorbi despre lucrurile care îi preocupă. Scopul este ca stimulii din timpul programului să nu devină prea puternici și să poată fi gestionate din timp eventualele situații de stres.
Nu sunt doar „fața” restaurantului
Unul dintre lucrurile asupra cărora insistă coordonatorii Alamesa este că angajații neurodivergenți nu sunt acolo doar pentru a reprezenta ideea de incluziune. Ei fac efectiv munca necesară într-un restaurant.
În bucătărie, angajații pregătesc alimentele și participă la întregul proces. Unul dintre ei se ocupă de fasole, panează șnițele și somon, lucrează și în sala restaurantului și transportă cărucioarele. Alt angajat se ocupă de montarea farfuriilor înainte ca acestea să ajungă la mese. Coordonatorul bucătăriei explică faptul că fiecare poate face mai multe activități, în condiții de siguranță.
Și în sala restaurantului rolurile sunt reale. O chelneriță prezintă meniul clienților, le explică modul în care îl pot consulta prin cod QR și recomandă preparatele pe care le cunoaște. Unul dintre preparatele pe care le promovează este sandvișul cu pastrami și cartofi rustici.
Pentru mulți dintre angajați, este primul lor loc de muncă adevărat. Potrivit Clarín, aceștia au un program, un salariu legal în conformitate cu piața și responsabilități clare. Media de vârstă a echipei este de 27 de ani.
Ce s-a schimbat după primul loc de muncă
Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este faptul că, în cele aproximativ 17 luni de funcționare descrise de Clarín, restaurantul nu a pierdut niciun angajat din echipa inițială. Într-un domeniu precum gastronomia, unde schimbarea frecventă a personalului este obișnuită, stabilitatea echipei este remarcată de coordonatori.
Pentru angajați, însă, schimbarea nu se rezumă la faptul că au primit un salariu. Unii dintre ei povestesc că au căutat anterior un loc de muncă și au fost refuzați sau li s-a spus că vor fi sunați, fără ca acest lucru să se întâmple. La Alamesa au ajuns să lucreze alături de colegi, să își asume responsabilități și să își construiască relații sociale.
Coordonatorii spun că au observat creșteri importante ale încrederii în propriile forțe, dar și ale capacității de a gestiona toleranța și frustrarea. Pentru echipă, restaurantul a devenit astfel mai mult decât un loc de muncă: este un spațiu în care angajații își construiesc o viață socială și profesională.
„Un loc de apartenență”
Fernando Polack a pornit proiectul și dintr-o preocupare personală, fiica sa, Julia, fiind una dintre cele 37 de persoane care lucrează la Alamesa încă din prima zi. El spune că unul dintre marile câștiguri este posibilitatea ca aceasta să aibă o viață în comunitate.
În opinia sa, dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități sunt amplificate de izolarea socială. Alamesa încearcă să creeze exact contrariul: un loc în care oamenii lucrează împreună, își fac prieteni, întâlnesc clienți și trec prin experiențele obișnuite ale unui colectiv profesional.
Restaurantul nu este conceput pentru a produce profituri mari, dar Polack spune că nici nu își permite să genereze pierderi, pentru că proiectul trebuie să poată continua. Recompensa pe care o urmărește este în primul rând una socială și umană.
La mesele restaurantului, însă, incluziunea nu înseamnă ca cei care vin să mănânce să primească un serviciu mai puțin profesionist. Potrivit Clarín, clienții vin atât pentru mâncare, cât și pentru experiența unui loc în care angajații își fac efectiv meseria. Iar pentru cei 37 de tineri neurodivergenți, fiecare tură înseamnă mai mult decât câteva ore de lucru: înseamnă să aibă un salariu, colegi, responsabilități și un loc în comunitate.