Satul din Spania unde artiști din toată lumea se mută pentru inspirație
Deià, un sătuc din Mallorca cu doar circa 750 de locuitori, atrage de zeci de ani scriitori, pictori și muzicieni din întreaga lume.
Așezat între munți și Marea Mediterană, Deià are case din piatră și o atmosferă boemă care i-a făcut pe numeroși artiști să-l aleagă drept casă și sursă de inspirație. Zona face parte din peisajul cultural al Sierra de Tramontana, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Satul Deià, paradis pentru artiștii din toate colțurile planetei
Deià a devenit cunoscut mai ales începând cu începutul anilor 1900, când aici s-au stabilit artiști și scriitori din mai multe țări, notează publicația ABC.
Printre cei care au locuit în sat s-au numărat Robert Graves, celebrul scriitor britanic, poetul Laura Riding și pictori precum Leman, Junyer și Santiago Rusiñol. Și compozitorul Manuel de Falla a făcut parte din această comunitate artistică.
Robert Graves a trait, de altfel, în Deià din 1929 și până la moartea sa, în 1985. Casa lui, Ca n’Alluny, a fost transformată mai apoi în muzeu și poate fi vizitată și în ziua de azi.
De unde vine inspirația în Deià
Deià este genul de loc în care turiștii vin pentru atmosferă, iar artiștii rămân pentru peisaje. Străzile înguste urcă printre casele de piatră ale satului, iar munții se întâlnesc cu marea într-un peisaj care a atras deja generații întregi de artiști.
Printre locurile care merită descoperite sunt biserica San Juan Bautista, veche de secole, și cimitirul satului, unde se găsește mormântul lui Robert Graves. În apropiere se găsește și Son Marroig, fosta proprietate a Arhiducelui Luis Salvador, cunoscută pentru priveliștile sale spectaculoase spre Marea Mediterană.
Și astăzi, Deià păstrează această legătură strânsă cu arta. Galerii, ateliere, colecții private și tot felul de evenimente culturale continuă să atragă mii de vizitatori, precum și artiști în căutare de inspirație și poate o nouă casă.