Situație suprarealistă în Spania: angajata care face zilnic naveta cu avionul, pentru că-i mai ieftin decât o chirie
Potrivit publicației La Razon, femeia zbura în fiecare zi din Menorca până la locul ei de muncă din Palma de Mallorca și se întorcea acasă tot cu avionul. Motivul? Biletele de avion cu reducerea pentru rezidenții din Baleare o costau mai puțin decât închirierea unei camere în orașul Palma, unde o simplă chirie ajungea la 500 de euro pe lună, fără garanție și alte costuri.
Julia Sintes locuiește în Mahón, localitate din Menorca, și lucra ca animatoare într-un hotel din Palma de Mallorca. Într-o intervenție la emisiunea „laSexta Xplica”, difuzată în 2025, femeia a explicat de ce prefera să facă naveta între cele două insule, în loc să se mute temporar lângă locul de muncă.
„O simplă cameră mă costă 500 de euro”, povestea Julia. Cum contractul ei era valabil doar câteva luni pe an, găsirea unei locuințe în Palma reprezenta o reală problemă, mai ales că nu își permitea să achite toate costurile de la început.
Avionul, mai ieftin decât chiria în Mallorca!
În cazul ei și al altor rezidenți din comunitate, e importantă reducerea de care beneficiază cetățenii din Insulele Baleare la transportul aerian. Aceștia au o bonificație de 75% pentru zborurile regulate, inclusiv pentru cele dintre insule. Astfel, Julia a ajuns la concluzia că era mai convenabil să zboare zilnic între Menorca și Mallorca, ambele insule aflate în Baleare, decât să plătească o chirie și costurile inițiale ale unei locuințe.
Femeia nu a menționat cât plătea exact pentru fiecare zbor și nici cât o costa în total naveta neobișnuită sau deplasările către și de la aeroport. Cert este că, în condițiile descrise de femeie, chiria din Palma era o cheltuială pe care nu și-o putea permite.
Criza locuințelor din Mallorca
Cazul Juliei a revenit acum în atenția presei spaniole, în contextul crizei locuințelor din țară, care au dus și la declanșarea de alegeri anticipate. Palma de Mallorca este unul dintre orașele în care chiriile nu doar că sunt foarte scumpe, mai ales datorită străinilor care se mută acolo, dar sunt și greu de găsit. Oferta este limitată, iar mulți proprietari vor să-și închirieze locuințele doar în sistem vacațional.
Între timp, guvernul regional din Insulele Baleare a lansat pentru 2026 și 2027 un ajutor pentru chirie de până la 250 de euro pe lună, destinat tinerilor care îndeplinesc anumite condiții. Pentru închirierea unei camere, prețul nu trebuie să depășească 450 de euro lunar, adică sub cei 500 de euro menționați de Julia.