Șomajul din Spania coboară la nivelul din 2008, însă ascunde 570.000 de angajați care își caută de lucru

În iunie trecut, numărul șomerilor a scăzut sub 2,3 milioane pentru prima dată din 2008 și începe să se apropie de minimele istorice. Cu toate acestea, această cifră vine cu o problemă: numărul persoanelor înregistrate ca fiind în căutarea unui loc de muncă, deși au deja un serviciu, depășește în continuare cifra de dinaintea prăbușirii Lehman Brothers cu 568.865. Și nu sunt singurii, scrie El Economista.

Persoanele fără o profesie, pe care statisticile SEPE (Serviciul Public de Ocupare a Forței de Muncă de Stat) nu le clasifică drept „șomeri”, reprezintă, de asemenea, alte 100.000 de cereri de locuri de muncă.

Numărul persoanelor ocupate care își caută un loc de muncă este de 1,25 milioane, cel mai mare nivel din serie (excluzând anii 2020 și 2021, când erau în vigoare măsurile extraordinare ale schemelor de șomaj tehnic – ERTE), fiind cu 83% mai mare decât în iunie 2008. Însă și aici a avut loc o schimbare importantă: numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă „propriu-zise” (fără niciun fel de contract) este în scădere, acestea fiind înlocuite de solicitanții care au un raport de muncă activ.

Această din urmă categorie include lucrătorii cu contracte fixe-discontinue (intermitente) și s-a multiplicat de șapte ori față de nivelul înregistrat acum 18 ani.

Prima jumătate a anului s-a încheiat cu 4,15 milioane de persoane înregistrate la oficiile de muncă în căutarea unui serviciu. Aceasta reprezintă o creștere cu 659.645 de persoane, adică cu 18,9% mai mult decât în iunie 2008.

De ce crește numărul total de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă

În această perioadă, numărul șomerilor înregistrați a scăzut cu doar 98.442 de persoane (4,1%), în timp ce numărul persoanelor angajate pe cont propriu sau salariați activi, dar înregistrați în baze de date ca solicitanți (persoane care vor să își schimbe locul de muncă), a scăzut de la 565.519 la 446.987. Aceasta reprezintă o scădere de 118.532 de persoane, sau cu 20,1% mai puțin decât acum 18 ani.

Așadar, de ce crește numărul total de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă? Deoarece scăderea dintr-o categorie este compensată de creșterea celeilalte. Din 2008, 687.397 de persoane care au un contract de muncă în vigoare au fost adăugate pe listele solicitanților, numărul lor crescând de la 114.044 acum 18 ani la 801.441 în iunie 2026. Această creștere de 602% evidențiază problema lucrătorilor sezonieri inactivi, care sunt incluși în această categorie atunci când solicită indemnizații de șomaj.

Însă, pentru a ajunge la creșterea totală de 660.000 de înregistrați la oficiile de muncă, trebuie să includem încă 189.222 de solicitanți neșomeri (DENOS – Demandantes de Empleo No Ocupados), care nu sunt luați în calculul oficial al șomajului. În 2026, aceștia însumau 607.723, cu 45% mai mulți decât în 2008.

Semnificația acestor date depășește controversa legată de ritmul real în care scade șomajul în țara noastră și indică o schimbare profundă în structura cererii: astăzi, 45% dintre persoanele înregistrate la oficiile de ocupare a forței de muncă nu sunt șomere, în timp ce în 2008 acest procent era de 34%, iar înainte de reforma muncii, de 31%.

Contradicția listelor de șomeri

Astfel, din iunie 2023, s-au împlinit patru ani consecutivi în care această evoluție divergentă s-a înrădăcinat: în acest interval, șomajul înregistrat a scăzut cu 396.860 de persoane, în timp ce numărul total de solicitanți care nu intră în categoria șomerilor oficiali a crescut cu 279.109.

Ministerul Muncii susține că această tendință se datorează îmbunătățirii perspectivelor economice și de angajare, ceea ce încurajează multe persoane care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate oficial șomere să apeleze la serviciile publice de ocupare a forței de muncă.

Printre acestea se numără cei care au deja un loc de muncă și doresc să îl schimbe, cei cu disponibilitate limitată sau cei care caută posturi cu cerințe specifice. De asemenea, sunt incluse și persoanele ale căror cereri de angajare sunt suspendate temporar pe durata urmării unui curs de formare profesională.

Acest argument s-ar putea aplica și în cazul persoanelor care lucrează în sectorul agricol (lucrătorii cuprinși în REASS / Eventuales agrarios), categorie care în 2026 a înregistrat cel mai mare număr din serie (excluzând anul 2021) și care pot fi noi beneficiari atrași de serviciile de ocupare a forței de muncă. Însă cazul celor angajați cu contract este mult mai complex.

Deși analiza seriei istorice este distorsionată de pandemie și de impactul excepțional al schemelor de șomaj tehnic (ERTE), este evident că migrarea de la categoria de simpli angajați către cea de solicitanți de locuri de muncă cu un raport de muncă activ a explodat începând cu anul 2022, odată cu intrarea în vigoare a reformei muncii. Această legislație a extins utilizarea contractului fix-discontinuu, un tip de acord care permite perioade de inactivitate în care contractul nu este reziliat, dar activitatea efectivă (și încasarea salariului) este întreruptă.

Cosmetizare sau transformare?

După cum a relatat elEconomista.es, Ministerul Muncii refuză să dezvăluie câți dintre solicitanții de locuri de muncă cu contract activ sunt lucrători sezonieri aflați în perioada de inactivitate și câți sunt de fapt ocupați, dar vor să își schimbe jobul. De altfel, ministerul a eliminat singura statistică ce specifica clar această cifră. Cu toate acestea, datele SEPE privind solicitanții de locuri de muncă continuă să reflecte fidel această tranziție.

Îndoielile cu privire la statisticile compilate de SEPE pe baza evidențelor din oficiile regionale sunt frecvente atunci când șomajul scade. Acest lucru s-a întâmplat și în timpul pandemiei, când persoanele aflate în ERTE au fost excluse din cifrele oficiale ale șomajului înregistrat. Însă explozia numărului de persoane care își caută un loc de muncă deși au deja un contract semnat a creat o situație fără precedent, fiind o consecință directă a reformei muncii.

Lipsa de transparență din partea ministerului condus de Yolanda Díaz alimentează aceste suspiciuni, deși comunitățile autonome (regiunile), care gestionează direct înscrierile, au și ele un rol semnificativ.

Întrebarea rămâne: câți dintre solicitanții cu contract de muncă sunt lucrători contractuali inactivi (în realitate, șomeri nedeclarați) și câți își caută în mod activ un alt loc de muncă? Fără clarificarea acestei lacune statistice, amploarea reală a îmbunătățirii pieței muncii raportată de Ministerul Muncii va continua să fie contestată.