exclusiv

Vicepreședintele Parlamentului Cataloniei, David Pérez Ibáñez: E greu să faci diferența între români și spanioli pe stradă

David Pérez Ibáñez, vicepreședinte al Parlamentului Cataloniei, a vorbit pentru Mediafax Spania, într-un interviu acordat chiar în biroul său din sediul Parlamentului, despre rolul pe care îl are în conducerea instituției, despre modul în care este privită comunitatea românească în Catalonia și despre relațiile dintre cele două țări. Oficialul catalan a transmis un mesaj comunității românești din Spania, într-un context internațional marcat, spune el, de conflicte și tensiuni politice, îndemnând la păstrarea liniștii și a bunei convețuiri.

[FOTOREPORTAJ EXCLUSIV] Cum arată interiorul Primăriei din Barcelona. Mediafax Spania, vizită instituțională ghidată 

Redacția Mediafax Spania a fost invitată de Primăria Barcelonei la o vizită instituțională în sediul istoric al administrației municipale, una dintre cele mai reprezentative clădiri publice ale orașului. Timp de aproape trei ore, reporterul Mediafax a avut acces în spațiile oficiale în care sunt primiți șefi de stat, membri ai familiilor regale, ambasadori și alte delegații internaționale, descoperind istoria, patrimoniul și regulile de protocol care guvernează una dintre cele mai vechi instituții ale orașului.