impozite

Fiscul spaniol înăsprește controalele după divorț: și banii primiți de la fostul partener pot fi impozitați

O decizie recentă a Tribunalului Economic-Administrativ Central din Spania stabilește că anumite sume primite de la fostul soț sau fosta soție după divorț trebuie declarate și impozitate chiar dacă înțelegerea dintre cei doi a fost făcută doar în privat. Regula poate viza inclusiv plata chiriei, a unor cheltuieli personale sau folosirea unui card de credit plătit de fostul partener.

Sistemul fiscal din Spania îi descurajează pe români să investească: impozitele, peste media UE

Fiscalitatea ridicată pe economii și investiții din Spania reduce câștigurile și frânează plasarea banilor în produse financiare.

Cum îți calculezi impozitul în Spania ca rezident. Ghid complet 2026

Sistemul fiscal din Spania poate părea complicat la prima vedere, mai ales pentru cei care se mută pentru prima dată aici. Deși cota maximă de impozitare ajunge până la 47% pentru veniturile foarte mari, realitatea este că majoritatea contribuabililor plătesc mult mai puțin. În medie, impozitarea se situează în jur de 10,5% din venitul total, iar pentru veniturile mici procentul poate fi chiar mai redus.