pictori spanioli

Alex Voinea, românul din Câmpina care a plecat la 20 de ani să lucreze în Spania și a ajuns unul dintre cei mai bine cotați pictori ai momentului

Stabilit de trei decenii în Spania, la Sitges, pictorul român Alex Voinea a reușit să își construiască o carieră apreciată internațional. Cu expoziții și prezențe la târguri de artă din marile capitale ale lumii, artistul a transformat o pasiune descoperită încă din copilărie într-o profesie de succes.

Joan Miró, artistul care a schimbat regulile artei moderne și a făcut din culoare un limbaj universal

Picturile lui Joan Miró pot părea, la prima vedere, simple: linii negre, pete de culoare și forme care amintesc de stele, păsări sau ochi. În spatele lor se află însă unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, un catalan care a refuzat să picteze lumea așa cum o vedea și a ales să o reinventeze.