Un șofer român de camion, viral în Spania: cum e viața pe șosele și cât câștigă
Laur are canalul de YouTube „Laur Garage”, unde publică videoclipuri despre munca sa și experiența de la volan. La sfârșitul lunii august, canalul său avea peste 150.000 de abonați, iar românul e urmărit masiv și pe celelalte platforme sociale, precum Facebook sau Instagram.
Într-unul dintre cele mai urmărite videoclipuri, românul explică inclusiv cât câștigă ca șofer pe camion și cum arată programul său de muncă.
Cât câștigă un șofer de camion în Spania
Laur lucrează ca șofer angajat, pe transport local, în zona Madridului. Un avantaj important este că doarme în fiecare seară acasă și nu petrece nopți în camion.
Pentru primele șase luni din 2026, el a prezentat public salariile încasate:
- ianuarie: 2.336,59 euro
- februarie: 2.411 euro
- martie: 2.361,59 euro
- aprilie: 2.336 euro
- mai: 2.588 euro
- iunie: 2.590 euro
În cazul său, salariul este însoțit și de indemnizații de deplasare, iar impozitul reținut prin IRPF a fost de aproximativ 16,73%.
„Încă există firme bune”
Laur spune că nu toate companiile oferă aceleași condiții și că salariul depinde foarte mult de angajator, tipul transportului și regiunea în care lucrezi.
„În transport încă există firme bune unde se poate câștiga un salariu bun”, spune românul.
El consideră că situația sa este una avantajoasă deoarece face transport local și ajunge în fiecare zi acasă. „Pentru ceea ce fac eu, adică transport local și dorm în fiecare zi acasă, cred că este destul de bine”, explică Laur.
Viața pe camion nu este ușoară
Dincolo de salariu, Laur vorbește și despre problemele specifice meseriei: drumuri lungi, program dificil și lipsa unor condiții adecvate în anumite zone pentru șoferii care trebuie să petreacă mult timp pe șosele.
Tocmai de aceea, el încearcă să prezinte pe YouTube și partea mai puțin vizibilă a meseriei, nu doar veniturile.
În același timp, românul subliniază că salariile diferă considerabil în funcție de zona Spaniei. El lucrează în Madrid și spune că aici veniturile din transport pot fi mai mari decât în alte regiuni.
„Nu se plătește la fel în Madrid ca în Barcelona sau în Murcia”, spune el, adăugând că zona capitalei este una dintre cele în care șoferii pot câștiga mai bine.