[VIDEO] Ana Crismán, prima harpistă din lume care cântă flamenco: „Am găsit spiridușul flamenco în harpă”

Ana Crismán este prezentată drept prima harpistă de flamenco din lume. Născută în 1983, în Jerez de la Frontera, leagănul flamenco-ului, artista a descoperit în harpă un instrument prin care această muzică poate fi exprimată într-un mod nou, notează EFEminista.

Crismán și-a transformat parcursul într-un proiect artistic propriu, iar numele său este legat acum de „Arpaora”, titlul primului său album, prezentat la Madrid, la sediul Societății Generale a Autorilor și Editorilor (SGAE). Albumul conține opt compoziții proprii, atât muzică, cât și versuri, și îi are ca invitați pe artiști precum Vicente Soto Sordera, Jorge Pardo, Tomasa la Macanita, Jesús Méndez și José Valencia.

Albumul a devenit o referință în istoria flamenco-ului, deoarece harpa dobândește pentru prima dată un discurs, un sunet și un cod propriu acestui gen muzical. Pentru Crismán, însă, drumul până aici a însemnat ani de muncă și de căutare.

Cum a ajuns harpa să cânte flamenco

„Aș spune că am găsit flamenco-ul care există în harpă, pentru că nu trebuie doar să găsești sonoritatea flamenco, ci și să compui. Cum nu exista un repertoriu anterior sau o referință anterioară, nu exista muzică specifică de flamenco. Trebuia creată”, explică artista într-un interviu pentru Efeminista.

Povestea ei a început în timpul unei vacanțe în Irlanda, unde a întâlnit un artist stradal care cânta la harpă celtică. Instrumentul a impresionat-o imediat.

„M-am îndrăgostit de instrument. Mi s-a părut foarte frumos și am simțit că este și un instrument flamenco”, povestește ea.

Legătura cu flamenco-ul exista deja. Crismán a crescut în Jerez de la Frontera, un teritoriu al flamenco-ului, iar această muzică a însoțit-o toată viața. Nu provine însă dintr-o familie de artiști sau muzicieni.

„În Jerez, flamenco-ul este foarte prezent și, până la urmă, îl trăiești, ajungi să îl cunoști. Îl întâlnești, indiferent dacă vrei sau nu. Face parte din viața mea și, fără să îmi dau seama, aveam deja o legătură cu această muzică și știam să disting o soleá de tangos”, spune artista.

„Flamenco-ul era în mine, instrumentul nu. Atunci când am văzut instrumentul, mi s-a părut extraordinar de frumos și am simțit că se poate face flamenco și cu el.”

Crismán avea deja o pregătire muzicală. În copilărie a studiat pianul la conservator și a urmat o formare în muzica clasică, ca interpretă care citește și interpretează partituri. Cântatul la instrument după auz presupune însă un alt mod de funcționare a creierului.

Chiar dacă nu mai cântase la pian de aproximativ 20 de ani, memoria musculară a rămas. „Era ca și cum ai îndepărta praful și ai spune: hai să începem din nou”, explică artista.

Ea compară situația cu cea a unei persoane care a făcut cursuri de step în copilărie, a renunțat apoi timp de 20 de ani și începe să danseze din nou. Chiar dacă nu mai are aceeași antrenare, ceea ce a învățat în copilărie rămâne în corp, în mușchi și în memoria organismului.

„Nu este o adaptare, este o creație”

Pentru Crismán, ceea ce a făcut nu poate fi descris pur și simplu drept o adaptare a harpei la flamenco.

„Mai mult decât să adaptez instrumentul, aș spune că este vorba despre a găsi flamenco-ul care există în harpă. Pentru că nu înseamnă doar să găsești sonoritatea flamenco, ci și să compui. Cum nu exista un repertoriu anterior sau o referință anterioară, nu exista muzică specifică de flamenco. Trebuia creată.”

Artista își amintește că a fost invitată la un moment dat într-o emisiune de televiziune și i s-a cerut să interpreteze „Entre dos aguas”, piesa lui Paco de Lucía. Ea a explicat că piesa fusese compusă pentru chitară, nu pentru harpă.

„O pot scoate, dar insistăm asupra unui lucru: când pe harpă se pot face alte lucruri. Pentru mână nu este convenabil, pentru că sunetele nu sunt apropiate. Nu este ca la chitară, unde nota de care ai nevoie este foarte aproape.”

De aceea, a fost nevoie de un repertoriu creat special pentru instrument.

„Trebuie creat un repertoriu în care harpa să funcționeze, să găsim sonoritatea flamenco pe care ea o poate exprima. Asta nu este o adaptare, este o creație. Înseamnă să fi creat un prim repertoriu pentru harpă, specific harpei flamenco, astfel încât să fie potrivit pentru mâna celui care cântă.”

Artista spune că speră ca ceea ce a descoperit să poată fi folosit de muzicienii care vor veni după ea.

„Am găsit câteva lucruri care funcționează. Să le lăsăm acolo pentru ca următorul să le găsească deja făcute.”

Un instrument vechi de mii de ani

Harpa este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute, iar Crismán respinge imaginea potrivit căreia ar fi un instrument asociat exclusiv femeilor.

„Poate că această imagine romantică a femeii care cântă la harpă ne vine din mass-media. Dar când începi să intri în lumea harpei, cunoști foarte mulți oameni care cântă la acest instrument, indiferent de gen.”

Artista spune că harpa are o istorie care merge mult în urmă, până în jurul anului 3.500 î.Hr. Instrumentul este anterior chitarei și apare inclusiv în reprezentări din Mesopotamia.

„Este un instrument care l-a însoțit pe om aproape de la începutul civilizației umane”, explică ea.

În reprezentările din Mesopotamia apar deja oameni care cântă la harpă, iar instrumentul era folosit în ritualuri, liturghii și ceremonii. Crismán spune că a avut și colaborări cu dansatori care au acompaniat-o în timp ce cânta la harpă și consideră că rezultatul este foarte frumos.

„Vreau să continui să creez un repertoriu de harpă flamenco”

După apariția primului album, artista spune că a primit mesaje de la muzicieni care vor să colaboreze cu ea, dar și de la persoane care vor să învețe să cânte.

Majoritatea celor interesați au fost însă străini care nu cunoșteau flamenco-ul. Crismán consideră că, înainte de a învăța să cânți flamenco la harpă, este necesară o familiarizare cu genul.

„Trebuie mai întâi să asculți. Să te apropii de instrument, de gen și să asculți. Dacă nu poți să diferențiezi un tango de o soleá, ești complet pierdut.”

Pentru ea, următorul pas este mai ales dezvoltarea repertoriului.

„Trebuie să asculți cânt flamenco, să asculți înregistrări vechi de flamenco și să începi să recunoști compás-ul, mai ales, și structurile pentru a putea începe. Aș spune că este o etapă preliminară necesară.”

Artista spune că, în prezent, este mai concentrată pe continuarea creării unui repertoriu de harpă flamenco. Nu se grăbește nici să devină profesoară.

„Inițierea cuiva este ceva foarte serios. Poate fi trambulina care îi dă motivație sau eșecul care îl face să renunțe. Pentru mine este ceva delicat.”

Ea spune că, atunci când va decide să creeze o metodă de studiu pentru flamenco și să aibă elevi, acest lucru va necesita un loc important în activitatea sa, precum și timp și prioritate.

Cum a fost primită de puriștii flamenco-ului

Crismán spune că reacția din lumea flamenco-ului a fost una bună.

„Cred că, în cele din urmă, muzicienii, oamenii care au experiență cu sunetul și instrumentele, cu corzile și vibrația și care au o experiență sonoră, sunt deschiși la minte. Muzicianul acceptă în general melodiile, se bucură de ele, este iubitor de frumos.”

În opinia sa, reacțiile mai rezervate apar în alte zone.

„Poate că ușile închise le întâlnim la oamenii care teoretizează, care își construiesc teorii dintr-o carte și de pe hârtie despre cum ar trebui să fie lucrurile. Închiderea este acolo. Muzicianul este o persoană foarte deschisă, pentru că trăiește muzica și înțelege că este o experiență, nu o explicație a minții.”

În concerte, Crismán cântă adesea în formula de trio, alături de un interpret vocal de flamenco și un percuționist. Uneori se adaugă și dansatori, în funcție de festival.

Artista explică însă că turneele sunt dificile din cauza costurilor și a bugetelor reduse.

„Cum să pleci în turneu și să plătești onorariul muzicianului, hotelurile, zborul, impozitul pe venitul persoanelor fizice (IRPF), contribuția pentru activitatea independentă? Este o provocare.”

De aceea, formula de trio și formatul solo sunt printre variantele care funcționează cel mai bine în prezent, iar artista continuă să accepte și colaborări sau invitații din partea altor muzicieni.

Harpa poate transmite toate emoțiile flamenco-ului

Întrebată ce stil de flamenco îi place cel mai mult, Crismán spune că îi este greu să aleagă unul singur.

„Harpa se potrivește cu toate, de fapt. Poate fi festivă, poate fi profundă, tristă, veselă. Flamenco-ul are toată această gamă, tot acest evantai de culori și emoții, iar harpa le transmite.”

Pentru ea, instrumentul este doar un mijloc prin care muzica ajunge la public.

„La urma urmei, harpa este vehiculul unui lucru mai mare decât ea, iar noi, muzicienii, suntem la rândul nostru vehicule ale unui lucru mai mare decât noi. Muzica exista înainte să ne naștem. Există acum și va continua să existe după ce vom pleca. Vorbim despre o entitate uriașă, în care noi suntem mici vehicule prin care ea vine, trece și este transmisă.”

După primul album, planul artistei este să continue să înregistreze și să creeze. Cel mai mare obiectiv al său este să lase în urmă o bază pentru cei care vor veni după ea.

„Mi-ar plăcea să las un repertoriu de bază pentru harpă, pentru harpă flamenco, o antologie a harpei flamenco care nu există.”

Crismán spune că ar vrea ca următorii muzicieni să găsească deja un punct de plecare și să nu fie nevoiți să parcurgă același drum de la zero.

„Să las ceva de la care să poată porni, pentru ca următorul care va veni să găsească deja acel lucru în școală, pentru că mi-a fost foarte greu să le fac să sune a flamenco. A fost un drum pe care l-am parcurs în absolută singurătate, cu foarte multe ore de studiu. M-am distrat foarte mult, dar am și suferit mult.”

Au existat perioade în care a cântat chiar și 16 ore pe zi, în special la început. Au fost și perioade în care nu a cântat deloc. Între aceste extreme, spune ea, încearcă să își organizeze timpul.