Prima pagină » Poveste incredibilă. Cum a apărut în urmă cu 64 de ani o rețetă celebră în prezent

Poveste incredibilă. Cum a apărut în urmă cu 64 de ani o rețetă celebră în prezent

Un produs foarte popular în zona Napoli a apărut dintr-o întâmplare. Este povestea incredibilă a unui sortiment de focaccia care este preparat de peste 60 de ani. Totul a pornit de la un cadou.
Poveste incredibilă. Cum a apărut în urmă cu 64 de ani o rețetă celebră în prezent
sursa foto: pexels
Petru Mazilu
27 sept. 2026, 09:16,

O bucătărie oferită cadou de o clientă a schimbat destinul unei mici afaceri de familie din Napoli. În urmă cu 64 de ani, Antonietta și Renato Coppola dețineau un mic magazin în Napoli. Într-o zi, una dintre cliente, care își renova locuința, a decis să își schimbe bucătăria.

Antonietta Coppola a folosit bucătăria primită pentru a pregăti o tavă mare de focaccia cu roșii și ulei. Era prea mult pentru ea și soțul său, așa că ei au decis să încerce să o vândă. A doua zi, clienții au revenit și au cerut din nou focaccia. Povestea s-a repetat zi după zi, iar focaccia făcută de Antonietta a devenit o tradiție locală. Rețeta este pregătită și astăzi, după 64 de ani.

O poveste incredibilă

Povestea produsului făcut dintr-un experiment a fost relatată de publicația italiană Gambero Rosso. Antonietta a pregătit o tavă mare de focaccia, cu aluat, puțin ulei de măsline și sos de roșii. Porția era însă prea mare pentru ea și soțul ei. Atunci, femeia l-a întrebat pe Renato ce ar trebui să facă.

„Renà, ce facem? O vindem?”, l-a întrebat Antonietta.

Soțul i-a răspuns simplu: „Încearcă”.

Au pus focaccia la vânzare, fără să știe dacă va avea succes. Preparatul s-a terminat, iar surpriza a venit a doua zi.

Clienții au început să întrebe dacă mai aveau focaccia cu roșii. Astfel, ceea ce fusese doar un experiment de seară a devenit produsul pentru care clienții au început să revină zi de zi.

Succesul a fost atât de mare încât Renato a renunțat la serviciul său pentru a se dedica afacerii. Renato a început să lucreze în laborator, în timp ce Antonietta a devenit figura cunoscută a micii afaceri și a cartierului.

În timo, afacerea a fost preluată de următoarea generație. Oferta s-a diversificat însă focaccia după rețeta originală a rămas în centrul activității.

Rețeta a rămas aproape neschimbată

Deși au trecut 64 de ani de la prima focaccia, familia spune că rețeta originală nu s-a schimbat.

Aluatul are o hidratare de 65%. Este întins în tavă și lăsat să crească pentru câteva minute. Apoi se adaugă sosul de roșii și sare, iar aluatul este lăsat să se odihnească timp de câteva ore.

Focaccia obținută are un aluat moale și gros, ușor și crocant, toate în același timp. Deasupra se află un strat generos de sos de roșii.