Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi coordonat contabil și administrativ un sistem bazat pe patru cooperative prin intermediul cărora erau gestionați aproape 2.500 de muncitori, potrivit presei italiene.
Operațiunea Gărzii de Finanțe s-a desfășurat în provinciile Roma, Latina și Viterbo. În acest dosar sunt anchetate alte opt persoane. Autoritățile au dispus un sechestru preventiv asupra unor bunuri în valoare de peste 14 milioane de euro.
Ancheta a pornit de la un control efectuat la o societate comercială. Verificările au dus la descoperirea a patru cooperative care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost folosite ca paravan juridic.
Prin intermediul acestora au fost angajați formal 2.478 de muncitori, care erau apoi utilizați în alte companii, în special în domeniile restaurantelor, serviciilor de pază și serviciilor pentru firme. Contractele de prestări servicii sau de detașare a personalului ar fi fost fictive și nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
În realitate, susțin anchetatorii, muncitorii lucrau pentru companiile beneficiare, deși figurau ca angajați ai cooperativelor.
Potrivit Gărzii de Finanțe, cooperativele emiteau facturi pentru servicii care nu ar fi fost efectuate. Documentele erau apoi utilizate de firmele beneficiare pentru a-și reduce semnificativ obligațiile fiscale și contribuțiile sociale.
În schemă ar fi fost folosite inclusiv documente falsificate. Prin acest mecanism, companiile ar fi putut beneficia de forță de muncă la costuri mult mai mici decât cele de pe piață, evitând în același timp plata unor taxe și contribuții.
Anchetatorii susțin că sistemul avea și o a doua etapă. După ce cooperativele acumulau datorii importante către stat, acestea erau lichidate sau intrau în proceduri de insolvență, fiind apoi înlocuite cu alte societăți.
Astfel, mecanismul putea fi reluat prin intermediul unor noi cooperative, în timp ce datoriile fiscale rămâneau în urmă.
Pentru identificarea banilor și a veniturilor presupus ilicite, anchetatorii au folosit inclusiv echipamente specializate pentru identificarea ascunzătorilor și a spațiilor ascunse, precum și câini special antrenați pentru detectarea banilor.
Ancheta este coordonată de Parchetul din Roma.