Potrivit Agenției de Tutelă a Sănătății din Milano (ATS), toate cele opt persoane diagnosticate sunt în tratament, iar în prezent niciuna nu este internată în spital. Patru dintre cazuri au fost descoperite în urma screeningului efectuat după identificarea focarului. Alte șapte persoane au avut rezultate pozitive la testele care indică un contact cu bacteria, fără să fi dezvoltat boala activă, potrivit Canale Dieci
Autoritățile sanitare au început investigațiile pentru a stabili de unde a pornit contaminarea și dacă au fost respectate toate măsurile de prevenire a infecțiilor. Supravegherea medicală este realizată în colaborare cu centrul regional de referință Villa Marelli al Spitalului Niguarda.
Una dintre ipotezele analizate de anchetatori este legată de o autopsie efectuată asupra unei persoane decedate despre care exista suspiciunea că suferea de tuberculoză. La procedură ar fi participat mai mulți medici rezidenți, iar ulterior au apărut primele cazuri de infectare. Deocamdată, însă, aceasta este doar o ipoteză, iar sursa focarului nu a fost stabilită oficial.
Asociația Liberi Specializzandi susține că ar exista suspiciuni privind nerespectarea unor protocoale și reclamă posibile deficiențe în evaluarea riscurilor biologice. Organizația a anunțat că va depune o plângere la Carabinieri și cere verificarea modului în care au fost protejați medicii aflați în formare.
Massimo Minerva, președintele asociației, a pus în special problema instruirii personalului pentru manipularea materialelor biologice și a măsurilor de protecție din sălile de autopsie.
Și sindicatul Anaao Assomed a criticat gestionarea situației și reclamă „deficiențe grave” în ceea ce privește siguranța medicilor și a rezidenților.
Organizația solicită actualizarea documentului privind evaluarea riscului biologic, dotarea corespunzătoare a sălilor de autopsie, implicarea medicului competent și informarea transparentă a tuturor rezidenților care ar fi putut fi expuși.
Universitatea din Milano a transmis că acordă „maximă atenție” situației și că a început verificările interne pentru a reconstitui ceea ce s-a întâmplat.
De asemenea, investigațiile epidemiologice sunt în desfășurare pentru identificarea sursei contagierii și verificarea măsurilor de prevenție.
Focarul este unul localizat în cadrul Institutului de Medicină Legală, iar informațiile disponibile în prezent nu indică existența unei epidemii în Milano.