Ai o casă în Italia? Taxele și obligațiile pe care proprietarii români nu trebuie să le ignore

Cumpărarea unei locuințe în Italia nu încheie relația cu administrația fiscală. Proprietarul trebuie să verifice situația cadastrală, taxele stabilite de primărie și eventualele datorii ale condominiului.

Naționalitatea proprietarului nu schimbă aceste obligații. Contează destinația imobilului, localitatea, rezidența fiscală și modul în care este folosită locuința.

IMU nu se plătește pentru orice locuință principală

IMU, Imposta municipale propria, este impozitul local aplicat proprietăților imobiliare. Locuința principală este, în general, scutită dacă proprietarul are acolo atât reședința oficială, cât și domiciliul obișnuit.

Un italian a absolvit facultatea la 82 de ani. Povestea lui i-a impresionat pe toți

Horoscop 18 octombrie 2026. Zodia care pune la punct planul pentru sărbătorile de acasă

Scutirea nu se aplică locuințelor de lux încadrate în categoriile cadastrale A/1, A/8 și A/9. De asemenea, simplul fapt că un imobil este singura proprietate a unei persoane în Italia nu îl transformă automat în „locuință principală”.

Un român care trăiește în România și folosește casa din Italia numai în vacanțe va plăti, de regulă, IMU pentru aceasta. Impozitul se achită în două tranșe, cu termene obișnuite la 16 iunie și 16 decembrie.

Suma nu este identică în toată Italia. Fiecare primărie stabilește cotele aplicabile, iar acestea trebuie verificate în baza de date a Departamentului italian al Finanțelor sau direct la administrația locală.

TARI poate fi datorată chiar dacă locuința este folosită rar

TARI finanțează serviciul de colectare și gestionare a deșeurilor. Regulile, tarifele și termenele sunt stabilite de fiecare primărie.

Obligația este legată, în general, de posibilitatea ca imobilul să producă deșeuri. O casă nelocuită nu este scutită automat. Pentru obținerea unei reduceri sau exceptări poate fi necesar ca proprietarul să demonstreze că locuința nu este utilizabilă, nu este mobilată ori nu are utilități active, în funcție de regulamentul local.

Proprietarul trebuie să depună declarația TARI la primărie atunci când cumpără, vinde sau schimbă modul de folosire a imobilului. Radierea contractului de electricitate nu înlocuiește această declarație.

Dacă locuința este închiriată pentru mai mult de șase luni, TARI este plătită, de regulă, de chiriaș. Pentru contractele scurte, obligația rămâne în mod obișnuit proprietarului.

Închirierea trebuie declarată și contractul, înregistrat

Contractele de închiriere care depășesc 30 de zile trebuie înregistrate în cel mult 30 de zile de la semnare sau de la data începerii lor, dacă aceasta este anterioară. Înregistrarea poate fi făcută prin serviciul RLI Web al Agenzia delle Entrate.

Veniturile obținute trebuie declarate în Italia. Proprietarul persoană fizică poate alege, dacă îndeplinește condițiile legale, între impozitarea obișnuită și regimul numit cedolare secca.

În cazul închirierilor turistice trebuie verificate și regulile naționale, regionale și municipale. Acestea pot include obținerea codului național de identificare, afișarea lui în anunțuri, comunicarea datelor turiștilor și colectarea taxei locale de ședere.

Închirierea fără contract ori fără declararea veniturilor îl poate expune pe proprietar la taxe restante, dobânzi și sancțiuni.

Ce trebuie verificat la cadastru și în condominiu?

Datele din actul de proprietate trebuie comparate cu situația cadastrală. O visura catastale arată categoria imobilului, suprafața, venitul cadastral și persoanele înscrise ca titulari. Documentul poate fi solicitat prin serviciile Agenzia delle Entrate.

Cadastrul nu înlocuiește registrul de publicitate imobiliară și nu dovedește singur dreptul de proprietate. Pentru ipoteci, sechestre sau alte sarcini este necesară o verificare în registrele imobiliare.

În clădirile administrate în regim de condominiu, proprietarul trebuie să urmărească hotărârile adunării și plățile solicitate de administrator. Cheltuielile extraordinare pentru acoperiș, fațadă, lift sau consolidare pot ajunge la mii de euro, chiar dacă locuința nu este ocupată.

Proprietarul care locuiește în altă țară ar trebui să transmită administratorului o adresă actualizată și să desemneze o persoană care poate verifica imobilul. Ignorarea corespondenței nu oprește acumularea penalităților.

Proprietarul care locuiește în România poate avea obligații în ambele țări

Venitul obținut dintr-un imobil aflat în Italia poate fi impozitat în Italia chiar dacă proprietarul are rezidența fiscală în România.

Persoana poate avea și obligația declarării venitului în România, deoarece rezidenții fiscali români declară, în principiu, veniturile obținute din străinătate. Convenția dintre cele două state urmărește evitarea dublei impuneri, de regulă prin recunoașterea impozitului plătit în Italia.

Agenzia delle Entrate publică acordurile împotriva dublei impuneri, dar aplicarea lor depinde de rezidența fiscală și de natura venitului. Cetățenia română nu stabilește singură țara în care trebuie depusă declarația.

Un dosar cu actul de proprietate, datele cadastrale, chitanțele IMU și TARI, procesele-verbale ale condominiului și contractele de închiriere poate preveni numeroase probleme. Pentru situațiile care implică ambele state este recomandată verificarea documentelor de către un consultant fiscal familiarizat cu legislația română și italiană.

Poate te interesează și: Ce este „dichiarazione dei redditi” și ce trebuie să știe românii care locuiesc în Italia